Se cere acel clinchet firesc al sufletului și înlocuirea lui cu o talangă #eușimia

Vizitam zilele trecute parcul, prilej pentru a inspira adânc, a contempla măreția frumuseților naturale și a privi copiii… Fericiții… Se jucau cu o dezinvoltură specifică vârstei și indicată de cea mai firească perioadă a vieții. Se jucau de parcă n-ar fi avut nicio altă grijă, căci și copiii au griji, de ceva timp… de când cu cererile. Există mai multe cazuri de inocenți. Lor li se dau, sau li se impun, mai bine, anumite date ale problemelor. Ce ironie… între copilărie și preocupare crește, ușor, un semn de egal.

La început, se un suflet liber, neîntinat și fără constrângeri, așa cum e obișnuit să privim spre micii oameni. Se dau, mai apoi, posibilități, ocrotire, libertate și șansa unei dezvoltări armonioase, pentru ca mai apoi să se ceară. Trebuie să recunoaștem, unui astfel de suflet, mult mai înzestrat decât al multora dintre maturi, i se pot cere multe. Aici intervin unii părinți. Se cere perfecțiune (alta?), metamorfozare (într-un avatar al celor care cer), se cere acel clinchet firesc al sufletului și înlocuirea lui cu o talangă. Pur și simplu. Sunt părinți care trec peste toate aceste dotări curate ale spiritelor juvenile și vin cu modificările lor proprii și ilegale. Auzeam la un moment dat: ”Nu o aduci și pe Beatrice la petrecerea dată la spațiul de joacă X? Am auzit că e tare frumos acolo”. Răspuns: ”Nu, Beatrice are, după ore, cursuri de înot și apoi merge, de două ori pe săptămână la engleză”. Cealaltă: ”Și eu am dat-o pe Aimée la înot, dar nu i-a plăcut, așa că am înscris-o la judo. E mai potrivit pentru ea și merge doar de două ori pe săptămână. După ore are cursuri de pian, orientare și germană… în funcție de ce zi e, apoi temele ”. Carevasăzică, se împopoțonează pruncii cu tot felul de cursuri ”opționale” și așteptări de mici, ca să dea bine vreodată, dar le sunt luate, în schimb, tocmai acele momente, singulare în această perioadă a vieții, de libertate și de descoperire prin joacă. Cu siguranță, cursurile cu pricina au rolul lor și situațiile sunt discutabile, cu toate acestea nu sunt cazuri izolate sau recente cele în care părinții iau decizii în locul copiilor, că ”ei știu mai bine ce le trebuie lor”…

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este align-fingers-71282_1280.jpg

Altceva. Se un suflet încercat, provocat, dureros, dar la fel de curat, un suflet care trebuie să recupereze teren pentru a se ajunge să se alinieze la startul ”copiilor normali”. E vorba, desigur, de copiii cu nevoi speciale. Un asemenea copil observă, prin educație și/sau prin comparație că el e ”altfel” față de ceilalți copii și ar vrea să… De la acest ”ar vrea să”, intră unii părinți pe fir, cu cele mai bune intenții, indubitabil, și se încep o serie de terapii obositoare pentru ca și micuțul lor să fie ”în rând cu ceilalți”. Se cere recuperarea (trupească). Nu sunt împotriva acestor abordări, n-aș vrea să fiu înțeles greșit, dar de ce, la start, în loc de a încerca, fizic strict, recuperarea terenului, nu s-ar da o atenție la fel de importantă și recuperării sufletești (/psihologice, pentru cei alergici la noțiunea de suflet), acceptării momentului ”acum” și renunțării la demarcări. Eu văd o pornire mai firească din acest punct, care nu înseamnă resemnare sau aruncarea prosopului, ci împăcare a sinelui cu ”cel ce este”. Unui astfel de copil, societatea îi cere, prima, o serie de ajustări pentru a ajunge la statutul celorlalți, fără ca ea să ofere, prea multe, în cealaltă direcție. Care ceilalți? Care diferențe? Nu cer utopia pe pâine, acești copilași, ci simpla susținere, pe palierele necesare, acolo unde schimbarea se impune. Cu toții au nevoie de asta, indiferent de status quo-ul avut sau primit de undeva, de Sus, de jos sau din laterale.
Admiram acei copii care se jucau așa cum am avut șansa să o fac și eu, cel din, posibil, ultima generație a copiilor din fața blocului. Mie nu mi s-a cerut nimic, toate greșelile făcute au fost asumate pe propria răspundere și așa am învățat, aproape fără să-mi dau seama, cum se ”mănâncă” responsabilitatea. Nu neg, la o certă orientare am tânjit și eu, mai apoi, dar cum nimic nu se întâmplă fără vreun sens, e prea posibil ca totul să fi avut loc exact așa cum trebuia și nimic mai mult.
Am rămas un copil, în mare parte din ceea ce sunt, nu am trăit cu constrângeri și revendicări sufletești, iar acest lucru se poate observa adeseori. Spiritul meu e mai sălbatic decât al altora, domesticiți la momentul potrivit. De aici încolo, selecția socială își va face treaba. În lume, există câteva determinante cu rol de înfăptuire. Ce va fi, va fi. Nu abandonăm, ci alegem și observăm. În viață… se poate alege și cu alte ”legi”… mai subtile.
În realitate, se cere atât de puțin și se dă totul… cel puțin la copii așa e.

fragment din volumul Eu și Mia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s