VREMEA TORNADEI – recenzie Helene Pflitsch

Mihai Cotea –  Meteorologul

     Vestea că Mihai Cotea tocmai avea în mâini prima lui carte de autor m-a bucurat în aceeași măsură în care l-a bucurat pe el. Asta pentru că îl întâlnisem cu ceva timp în urmă pe siturile literare pe care activam și mă impresionase plăcut atât cu scrisul cât și cu felul comportamentului său. Mai mult, citisem câteva capitole, postate, zicea el, pentru a-și verifica scrisul sau impactul subiectului asupra cititorului și m-au prins în vraja lor. Coincidența a făcut să fiu în România imediat după anunțul primit și să pot intra rapid în posesia cărții. O bucurie!

   Și… iată-mă în avionul care mă aducea de Acasă (România) acasă (Germania) cu cartea lui Mihai Cotea în mână, așteptând decolarea avionului, nerăbdătoare de a începe cititul. Era la o săptămână după catastrofă aviatică din Franța și vrând, nevrând, chiar cei mai curajoși dintre călători aveau o mică greutate în stomac. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, pilotul ne anunța vreme nefavorabilă deasupra Germaniei și ne sfătuia să ne păstrăm pe parcursul călătoriei centurile de siguranță.

Ocupasem un loc lângă o doamnă ce tremura vizibil din cauza fricii și care imediat după ce pilotul și-a încetat alocuțiunea, cu ochii pe cartea ce o aveam în mână, mi-a șoptit.

     – Da știu că v-ați ales de citit ceva pe măsură.

   Remarca ei m-a făcut să zăbovesc mai mult asupra copertei. O copertă lucitoare, neagră, pe care, parcă, norii plumburii se îngrămădesc să o ocupe în întregime. Două siluete, abia vizibile, un bărbat și o femeie ținându-se de mână se îndreptă hotărâți spre ei, iar misterul care îi învăluie te ademenește să îți dorești să le afli povestea cât mai repede. Mi-am acordat însă răgazul să parcurg datele ce întregesc identificarea cărții: Mihai Cotea, Vremea Tornadei, editura Singur, 2015.

   Mottoul cărții, un citat de C.G.Jung „Când o situație din interiorul tău nu este conștientizată,

apare în afara ta sub formă de destin.” împreună cu pagina de început al primului capitol intitulat la fel de sugestiv „Apariția” m-a făcut să cred că, între coperțile ce au creat un plus de disconfort vecinii mele de călătorie, se ascunde un episod din viața autorului.

   „Când ești mic, nimeni nu te ia în serios. Degeaba tot încerc să vorbesc cu ai mei despre problemele mele, când ei nu mă cred nici măcar când le zic o întâmplare adevărată… Dar buni nu m-a crezut nici când aproape plângeam… Când îl aveam pe bunicu’, el mă credea. Of!…”

   Începând cu această mărturisire, fac cunoștință cu micul personaj, Toni, un copil de doisprezece ani, crescut în casa bunicii dintr-un cartier mărginaș al orașului, o femeie ce se întreține din mica pensie pe care o mai rotunjește îngrijind din când în când fetița vecinilor.

   Cu părinți la mii de kilometrii depărtare, Toni se simte mai orfan decât unul adevărat, rarele și scurtele convorbiri telefonice nefăcând altceva decât să îl bulverseze mai tare și să îl transforme într-un copil „altfel” decât cei de vârsta lui. Neavând la cine să se plângă și nici cine să îl protejeze, maturizat înainte de vreme, Toni ridică în jurul său un zid în spatele căruia își ascunde nevoia ocrotirii și dragostei părintești. Zidul este clădit din speranțe. Speranțe că într-o zi așteptările se vor concretiza în calculatorul mult visat ce l-ar face independent chiar și de unică lui prietenă Simina.

   Personajul Toni apare atât de bine conturat, trăirile copilului sunt cu atâta acuratețe descrise încât nu mă pot detașa cu ușurință de prima senzație și continui să cred în povestea copilului Mihai Cotea, o poveste emoționantă, care nu te poate lăsa indiferent, mai ales că este comună cu a sutelor de copii din jurul tău asupra cărora dintr-un motiv sau altul nu ai timp să te apleci.

   Urmez firul poveștii și descopăr încet, încet celelalte personaje.

   Dorina, femeia de afaceri, proprietara unei firme imobiliare, veșnic în goană după banii care să îi alunge teama de sărăcie și cu care să își cumpere locul pe o scară socială considerată superioară, se dezumanizează, refuzând în numele unor principii „liberale” să fie mamă și soție adevărată.

   Horațiu, bărbatul naiv dispus să facă jocurile altora pentru o funcție care să îl așeze pe scara socială râvnită de soție și să-i asigure veniturile cu care să satisfacă plăcerile unicului lui copil, realizează într-un final că întreaga lui luptă nu a făcut altceva decât să îl îndepărteze de valorile cele mai de preț, fiica și soția, și să îl transforme într-o țap ispășitor al fărdelegile altora. Rămas fără un punct de sprijin nu își găsește puterea să înfrunte tornada ce-l învăluise și se sinucide.

   Mirabela, mama lui Toni, intrată în diferite încurcături financiare, găsește scăparea în haina emigrantului, care însă nu îi rezolvă problemele ci doar o îndepărtează fizic de ele, lăsându-i deasupra capului sabia care mai devreme sau mai târziu va cădea fără să țină seama de cei pe care îi rănește, în special copilul și apoi mama bătrână, rămasă să își trăiască bătrânețele cu aceleaşi griji pe care le-a avut întreaga viață la care se adaugă creșterea nepotului.

   Larisa, chiar dacă este trecută de anii majoratului nu se deosebește sufletește de micul Toni. Deși crește alături de mama și de tata, dragostea părintească se rezumă la asigurarea nevoilor financiare, singura valoare ce îi este transmisă fiind importanța banului, care atunci când îl ai nu prea contează cum este câștigat.

   Toate aceste personaje, ce întregesc două povești care se intersectează la un moment dat, sunt realizate cu atâta precizie și meticulozitate încât sunt nevoită să mă rup de senzația avută și să afirm cu toată sinceritatea că Mihai Cotea se transpune cu aceași ușurință, rând pe rând, în pielea personajelor sale putând fi în aceeași măsură Toni sau Larisa, Dorina sau Mirabela, Horațiu sau bunica, sau de ce nu, Andrei sau Lili, două personaje secundare, la fel de bine creionate, deconspirându-se ca un foarte bun psiholog și în același timp arătându-și talentul scriitoricesc.

   M-am oprit asupra personajelor pentru că fără conturarea lor atât de profundă, această carte nu s-ar deosebi de poveștile cu titluri de o șchioapă din ziarele de zi cu zi sau a celor arătate pe posturile TV „de la ora cinci.”

   Mihai Cotea nu se vrea însă reporterul în căutare de știri care ridică audiența. Nu îl interesează senzaționalul sinuciderii unui personaj care „avea de toate” și nici acțiunile băncilor de a-și recupera prejudiciile de la cei cărora le-a întins momeala promițându-le un viitor îmbelșugat. El pătrunde în spatele acestor povești, făcând o radiografie impresionantă a dezastrelor sufletești care cu siguranță își vor pune amprenta asupra societății viitoare.

    Mihai Cotea îşi asumă în această carte rolul unui iscusit meteorolog ce ne clăuzește pașii printre norii de plumb până în mijlocul furtunii, obligându-ne să smulgem de acolo ceea ce mai poate fi încă salvat, oprind Vremea tornadei.

   Cum? Extrem de subtil ne dezvăluie calea:

„Se spune că adevărata putere e în mâinile mamelor. Aneta, Mirabela, Dorina, Vica, toate și-au pus, puternic, amprenta asupra copiilor lor, iar influența lor se găsește în fiecare adiere care a stârnit tornada.”

   Vremea Tornadei, autor Mihai Cotea. O carte citită printre nori și recitită în liniște, pe Pământ. O carte pe care o recomand cu căldură și speranță. Speranță că așa cum și-a găsit sponsori ce au ajutat la punerea ei pe hârtie și pe care țin și eu să îi amintesc aici – SC ARGEFARM SRL Arad, prin d-na Anca Popa și SC EUROSIM SRL Arad prin d-na Simona Milancovici – și să le mulțumesc în numele unui cititor care din întâmplare este și autor de cărți, își va găsi calea pe rafturile librăriilor, atâtea cât mai sunt ele în România, ajungând la câți mai mulți cititori și la acele persoane care o pot situa la locul ei potrivit care să îi recunoască tânărului autor Mihai Cotea talentul scriitoricesc. Un talent ce se simte în toate scrierile publicate până acum, fie pe siturile literare, fie în reviste de profil sau în cele două Antologii.

   Sincere felicitări Mihai Cotea și mult succes! Aștept cu nerăbdare o altă carte, convinsă că nu te vei dezminți.

                     Helene Pflitsch

     Membru Liga Scriitorilor din România

                        8.aprile 2015

                     Wiehl, Germania