Azi încep o serie cu scurte fragmente emblematice pentru principalele personaje din romanul „Triburi”. Prima oprire: Genoveva (sau Genova, după cum e alintată de eroul principal), Femeia-Munte a Transtataliei.
„Am cunoscut-o pe Genoveva într-o zi de curățenie. Casa ei a apărut ca din senin în locul în care e și acum, exact în momentul aprobării decretului înființării Transtataliei. De parcă ar fi ieșit din nisip, prefăcându-se ca un dat. Curios să aflu mai multe despre ea, într-o zi în care-mi culegeam ierburile, ca și azi, m-am apropiat de gardul de lemn care-i împrejmuiește casa doar pentru a o vedea pe
Genova, cum o alint, cu un furtun gros în mână, îmbrăcată doar cu o salopetă groasă de blugi, înlăturând toate gunoaiele din cale. Mă nimerisem cu cei de la impozite, iar Genova e genul de om care-și plătește doar datoriile față de sine însăși.
„Dacă ești cu ăștia-n gașcă, dă-ți jet singur, până nu te scot eu de-a berbeleacul”, mi-a zis în ziua aia, crezând că sunt vreun rătăcit de la Fisc. „N-am treabă cu ei”, i-am răspuns, „dar nu vrei să te ajut?
Am adus niște ierburi și dacă ai un cazan mare, să vezi tu ce ciorbă meseriașă facem din ăștia doi”. Când m-au auzit, funcționarii, uzi leoarcă, au ieșit împleticindu-se din curtea Genovevei, în salba de
râsete a amândurora. De emoție, unul s-a împiedicat în propriile picioare, și-a luxat glezna și s-a întins cu fața-n nisip, urlând din toți rărunchii: „Nu mă lăsa cu ăștia, dracului, că mă tranșează ca pe
porci!”. „Another one bites the dust”, am îngânat privindu-l.
Neavând încotro, colegul lui a trebuit să-l ducă târâș prin deșert, suportându-i plânsetele isterice și ocarele trimise spre noi până ce nu i-am mai văzut și auzit.
Așa ne-am cunoscut. Pe-atunci, Genova nu avea porci, dar tipul ăsta de la impozite i-a dat cea mai bună idee.
(Triburi, roman de Mihai Cotea. Romanul este disponibil doar AICI, momentan)
Mihai Cotea. 