Țarcul nămoloșilor #triburi

Într-o zonă aproape deșertică, la întrepătrunderea dintre cele două tărâmuri care creează, mai nou, Transtatalia (Tranfelix și Statalia), tocmai ce-a avut loc un accident. Un accident de mașină.

O doamnă roșcată, din vehiculul afectat, face semne disperate înăuntru. Lângă ea, un bărbat trecut de prima tinerețe privește aiurea, undeva într-un punct imaginar. Roșcata se apleacă spre bărbat, el tresare, apoi ea iese din mașină. E Livia, o recunosc.

Trântește portiera și ia o mină amenințătoare spre bărbatul din cealaltă mașină, apoi…

– Bă, boule!

Așteaptă, legănându-se de pe-un picior pe altul, de parcă s-ar pregăti pentru un meci de box. Omul din mașina împricinată nu schițează niciun gest. Se uită la ea. Femeia continuă.

– Bă, boule… știi ce-ai făcut?

Își întoarce corpul spre bărbatul din mașina ei și i-l arată celuilalt, cu ambele mâini, de parcă l-ar prezenta.

Prezentatul iese din mașină.

– Tata meu, aici de față, mi-a dat mașina asta ca cadou, dacă chiar vrei să știi, continuă Livia mustrarea. Uite ce i-ai făcut! Ieși afară-n mă-ta!

Iese și împricinatul. Sunt prieteni. Se va rezolva.

Împricinatul ia o mutră nemulțumită și afectată, ca să fie mai convingător.

– Ce-ai, fă, nu-ți mai ajunge deșertu’?

Ta-su intervine.

– Alfoanse, acum discuți cu mine. E din banii mei mașina, ce dracu’?

– Păi bine, mă, Emile, tu dormeai? N-o vezi cum merge? Abia ne descurcăm prin improvizația asta de drum, nu-mi mai trebe și una ca asta să-mi amintească ce lucrări avem de trasat pe-aci.

Dintr-o dată, îmi aud numele, strigat de undeva din spatele meu.

Abia atunci cei doi mă observă.

– Remus, ce tot culegi acolo, mă? Iei merinde pentru nevastă-ta? Ia, fă-te-ncoa.

Începe un râs grohăitor din partea tuturor celor de față. Mă întorc spre cel ce mi-a vorbit. De după un gard din beton, care seamănă mai mult a țarc, un om uns cu nămol din cap până-n picioare, rânjește spre mine, etalându-și dantura. Aceeași gașcă de prost gust. Nea Berti. Senatorul Berti, adică Bertold.

Nu apuc să spun nimic, că Berti le face semne de chemare „accidentaților”.

– Haideți, bă, prostovanilor, la o cură de oase… sau voi v-ați obișnuit cu ciolanul?! Haideți, dă-vă-n pizda mamii voastre, nu mai faceți pe niznaii! Vă dau eu bani!

Livia, bucuroasă, îl ia pe ta-su de mână.

– Io plec, știi tu unde. Vezi tu de asta.

– Ai grije de tine, pufișor!

Încântată peste măsură, fata intră în mașina care pornește din nou, ca prin minune, plecând mai departe și lăsând o perdea de praf în urmă.

Ăștia doi, Emil și Alfons, generalul-președinte al Transtataliei, pleacă spre Țarcul Nămoloșilor. Nimeni nu mă mai ia în seamă. Din păcate, am bafta unui șobolan. Cum apar, cum sunt scuipat sau omorât. Atunci când sunt băgat în seamă. De câte ori am murit deja, de când cu țara asta inventată… la propriu și la figurat. Trup și suflet. Curând voi muri altfel, probabil…

Înăuntrul țarcului se aud vociferări pe teme politice. Când porcii ăștia se adună să discute teme politice, aici îi găsești. Mereu.

Mai în genunchi, mai aplecat, mă apropii și eu de gard. Mă uit printr-o crăpătură și am neplăcerea să văd cum Alfons și Emil își dau jos hainele și rămân la viermișorul gol. Ceilalți doi, care-s tot dezbrăcați, dar unși cu nămol, nea Berti și… da, el e, Calistrat… numai el poate fi… ambii îi îmbie să se servească cu nămol proaspăt din cazanul mare de tuci. Să se servească, sigur, doar astea-s bogățiile achizițiilor, ale tranfelicșilor, dar mai contează?

Cât timp vajnicii cetățeni încep să se ungă, se încinge o discuție nostalgică de tip istoric,pornită de nea Berti.

– Hitler a avut ac de cojocu’ lor, ăla a știut să facă ordine-n țara lui! Unul dinăsta ne-ar trebui și nouă azi, futu-le muma-n cur să le fut!

Din celălalt capăt, Calistrat sare ca ars, venind cu un prosop în mână, șchiopătând pe nisipul fierbinte.

– Stai, dom’le, să-ți zic eu ce-a avut Hitler. Păi, ai văzut ce tancuri avea? Ce dotări, ce avioane… nu putem să ne comparăm noi, care suntem la mâna celor puternici, cu un deschizător de drumuri ca el, că el i-a mânat. El singur!

– Hai, lasă-mă dracu’, Calistrate, că mi-ai făcut păru’ creț cu lămuririle tale! Eu așa cred și punct! Ia zi, Alfons! Cum e?

Alfons și-a uns cu nămol ambele brațe și s-a apucat de burtă, între timp. Văzându-l cum se unge pe burtă, mai că-mi vine să-l compar cu un macac.

– Nu mai merge azi cu extremisme din astea, mă Berti. Tu nu știi să fii șiret, te-a făcut mă-ta direct între straturi, parcă. Mai miroase și tu mersul lucrurilor pe-afară, mai uită-te la ăștia de ne sunt vecini. Azi războiul de cucerire se duce cu vorba dulce. Vorba dulce mult aduce, bă, berbecule! Hai, ajută-mă să mă ung pe spate!

Serviabil ca de obicei, nea Berti se execută, dar nu mai pot să stau să-i urmăresc în toată splendoarea. Risc să fiu prins, ăștia au discuții oficiale aici, și-oricum mă taie foamea. Culeg și ultimele pâlcuri de ierburi amare și plec. Cu astea pot să trec ziua de azi… Fac o fiertură a-ntâia!

(fragmente din romanul Triburi, Mihai Cotea, 2022)

acum disponibil și pe GOOGLE PLAY BOOKS

foto: istock