Triburi: „Nu cu mult înainte, și eu stăteam dincolo de gard”

Mă opresc în dreptul Zidului Spart și mă reazem de un perete. Dincolo se aud voci, râsete, părți din conversație. „Bă, ar trebui să te rup în bătaie. Tu ai fi fost om bun dacă nu mi-ai fi futut copiii. ‘Mi-ești dator. Du-te, mă, dracu’, cu vrăjelile tale! Mă, auzi? Vezi, să nu uiți! Mâine la 3. Ridică capu’, coaie! Mâine la 3!!! Bă, ochio-bochio! MÂINE LA 3!!!… Da??? ‘Tu-ți morții tăi de bețivan coclit!”.
Nu cu mult înainte, și eu stăteam dincolo de gard, acum sunt aici. Încă aici. Departe de întâlnirea de mâine de la ora 3. Aceeași întâlnire pe care trebuie s-o am și eu undeva, dar nu aici. Or fi terminat ăia de pus telefonul? Poate au și plecat de mult. Mai zăbovesc un pic. E destul de cald și-mi place. Simt aburii de alcool de dincolo atât de familiar, de parcă m-aș fi reîntâlnit cu o veche cunoștință. Cu o rudă, chiar. Da, cu un soi de verișor cu care ne-am distrat când eram mici, dar fiecare am avut alt destin. El, unul ingrat, eu… cel ales.

Intru în bloc. Urc la etaj. Ajung în dreptul ușii. Mă opresc. Încerc să aud dacă Nicu Micu e sus și cântă la tobe. Nu e. Poate nici nu mai simte nevoia s-o facă. Va deveni ministru. Toate frustrările sale i-or fi dispărut ca prin vrajă. Ha, ha, ha. Ce vrăjeală! Intru și închid ușa după mine. Telefonul stă pe măsuță, în mijlocul camerei de zi, ca un trofeu. O fi și ăsta un soi de trofeu, dar încă nu m-am prins ce reprezintă. O victorie sau o decădere?
Nu răzbesc să mă fac comod, că bate cineva la ușă. Draci! Măcar de-aș fi băut o bere. Așa fac de fiecare dată când sărbătoresc ceva sau simt nevoia să mă consolez. Când să ajung în dreptul ușii, bătăile se repetă, dar mai puternic. Mă irită, așa că deschid ușa a smuceală. E Genoveva.
Nu-mi iese niciun salut pe gură, mă dau din ușă și o las să intre. Face câțiva pași, vede telefonul, și se-ntoarce, brusc, spre mine.
– Tu ai băut petrol?
Mă uit la ea foarte straniu. Nu mă prind la ce se referă.
– Nu, aș fi băut o bere, da’…
– Mă’, omule, nu mă face să repet, mă întrerupe ea cu furie. Ce-ai? Temperatură? Nu te mai recunosc!
Mă gândeam eu că nu face bine la frumusețe să te gândești atât la toate, la tine. Să gândești, în principiu. Uite, acum am făcut temperatură! Îmi vine să caut o oglindă și să mă holbez în ea, dar mi se pare prea teatral și asta ar enerva-o. O și văd dând ochii peste cap.
–  Stai jos, Genova. Nu ne-am văzut demult. De ce mă iei așa? o întreb în timp ce iau loc pe canapea.
– Aha. Așa stai de acum? Și ce faci? Raportezi?
(fragment din Triburi, roman în curs de apariție)

Un gând despre „Triburi: „Nu cu mult înainte, și eu stăteam dincolo de gard”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s