Lui (exercițiu)

Îi spusese să îl aştepte acolo. Să nu se mişte din loc. Plecase undeva, într-un loc pe care Cel Mic nu-l cunoştea încă.

Rămăsese doar cu Nedoriții… atunci, auzi glasul ei.

Ci să fi voit doar să scape din acel loc sau ea chiar glăsuia? Făcu câțiva pași. Mara părea prietenoasă, mângâindu-i uşor labele picioarelor ca într-un ritual de bun-venit. Mai mult, Mai mult, mai mult, mai mult, mai mult … până la un punct. Când nevoia întâlni teama.

Mai mult, Mai mult, Mai… absurd. Absurd de mai venea odată?!

Și-atunci, călcară pe el! Îl călcară şi-l scufundară-n adânc…

Apa glăsuia, teama creștea la cote maxime, iar el se zbătea să iasă din adâncuri și din lipsa conştientizării. O clipită. Doar atât. Cineva se împiedicase de el, dar cine?

Cine-l călcase în avântul spre Mara?

Ci el era un soi de piedică, o simţise din momentul în care porniseră spre Mara împreună cu ei. Nişte străini. Nu-știa, Nedoriții și ea.  Iubita lui „Nu-știa” era distanța. Dintre el și ea și ei, ai ei și el, al lui. Căci totul îi era nou. Oameni, locuri, experienţe, toate nebune de îmbrăcat pe-un suflet mic.

Și-acum, singurul faţă de care Cel Mic era apropiat, lipsea. Nu-știa. Unde era?

Făcea cunoștință cu abisul și cu piatra pierderii pentru prima oară când

Porni cu plânsul pe față în căutarea lui. Era decis să-i spună că izbutise, se luptase cu MARA și-și dorea dreptatea. Ci încotro? Unde să-l găsească? Direcția de plecare era tot ce avea. Cel Mic o adoptă.

În jur, peisajul căpăta forme. Culorile-l privau, ochi îl priveau, Cel Mic tăcea. De ce erau așa de goi? Le era la căutare goliciunea? Nu știa, doar tremura. Înainta. Tremura. Înainta. Tremura. Tremura. Înain-ta… hinta… î-na-in-ta… ta-ta-ra-tata…tata-ra-ta-tre… mura… înainta. Ochii ei ca mura îl căutau. Din priviri, așa reuși să dea de ei în locul cu adâncimi de trecut, în Mara cea învinsă. Acolo erau. Iubindu-se cu marea.

În acea zi, copilul se întorsese tăcut și spăşit la locul de așteptat. Unde, cu siguranță, avea să-l găsească Cel Ce Știe.

Cel Mic aude încă glasul Marei, dar nu se mai teme de ea. A mai lăsat un temut de-o parte, la locul de așteptat. La locul Lui.