neîndoielnic ne frângem
atunci când rugile ne sunt îndreptate îndărăt
și cerem împărțind totul
în exploatările sufletului pe o rudă de noroc
neștiind (cu ochii minții vag acoperiți) că sîntem doar idei-visare
iar Domnul (/Doamna) nu are roba îndeajuns de lungă
pentru a-l trage toți <<cei de jos>> egocentric
și că a cere e a mulțumi ca într-o epifanie
în care soclul unei statui se îmbracă-n flori
Mihai Cotea. 