Iar s-a stricat lucrarea #unvisdezis

Se făcea că te întorseseși. Adică nu era ca și cum ai fi fost plecată undeva, într-un loc de pe Pământ, ci înviaseși.

Te purtai normal, ca orice om viu, mă purtam normal. Erai cu mine, doar că părea că dormi cam mult. Te-o fi obosit drumul. La un moment dat, țin minte că și eu fusesem pe drum, plecat în oraș (posibil ca la întoarcerea mea să te fi întors) și cândva după asta, dormeam amândoi în camera mea. În același pat. Tu într-o parte, eu în alta.

Mă trezesc și văd că pe hol e schimbat globul de iluminat din dreptul ușii de la baie. Adică e scos de la loc și globul pus undeva lângă, lăsat doar becul din interiorul globului. Stins.

Bun, nu dau mare importanță, mă întorc în cameră, intru-n pat și nu după mult timp, scuip în palmă un soi de material din plastic, ceva moale, ca o căptușeală, cu care, știu eu, fusese pus la loc dintele fals pe care-l reparasem zilele trecute și care se simțea ciudat în gură, acum. Îl ating ușor cu limba și-ți zic: Asta e de la dinte, iar s-a stricat lucrarea. O să cadă. Nu zici nimic, poate pentru că mai înainte te-am certat că tot muți lucrurile de la loc. Ba globul ăla, că te apucase curățenia, ba  trandafirul japonez, ba nu-mi găseam prosoapele de bucătărie din hârtie, ca să mă șterg la gură. Salivam abundent, cu dinte cu tot.

Ajuns în dreptul oglinzii, constat că am dreptate și dintele a ieșit de la loc iar. Dar supărarea nu te petrece mult și-mi pui în joacă pătura-n cap. 

E întuneric și apar și alți membri ai familiei.

🎧🎧🎧