— Nu pe aici, Valer! Trebuie să te întorci și să mergi înainte pe stradă până la intersecția cu fântâna arteziană, apoi s-o iei prima la dreapta.
Mașina se opri brusc. Valer se scuza din priviri. Mult. Inutil de mult. Pentru direcția greșită, pentru frâna bruscă, pentru că n-a întrebat mai devreme, pentru că a rupt liniștea și motive s-ar mai fi găsit. Era atât de atent cu tine, că ai fi zis că era plătit la scuză oferită.
[stop cadru–marea infinitului de Negru e luminată de o lumină albă și puternică din străfunduri, ca un reflector imens ce redă apa cristalină de sub Unu]
Bunicii îi oferiseră o educație riguroasă lui Valer. Ei îl crescuseră. Nu ieșea din cuvântul lor și știa să prețuiască o mână întinsă.
Părinții lui locuiau departe, în Statele Unite. Când era mic, mai primea uneori câte o felicitare de la mama…
Vezi articolul original 427 de cuvinte mai mult
Mihai Cotea. 