Se face că sînt în camera mea și că două autospeciale roșii de la SMURD intră în parcare, cu sirenele și girofarurile pornite. Opresc sub fereastra mea. Deasupra ferestrei, un elicopter care scoate un fum negru, cu care reușesc tranziția…
Sînt acum în sufragerie, B. e undeva lângă mine, nu o văd.
Agitație pe scară, ea nu vrea să le dau drumul (?). Mă uit pe vizor și văd medici și asistente în uniforme roșii coborând de la etajul superior. Două persoane, dintre care una cu mască de protecție, se opresc în dreptul ușii. „Lasă, le deschid și vedem ce vor”, îi zic după ce trag piedica la vizor și mă întorc spre ea. B. e în spatele meu, arată bine, așa cum o știam cu 15-20 ani în urmă și-și pusese o cămașă albă pe ea între timp. „Bine că n-au venit mai devreme, să mă găsească-n pijama”, îmi spune.
Mihai Cotea. 