I-aș fi iubit pentru că existau încă o dimineață-n viața mea. Pentru că mă făceau să beau viața îndulcită cu micile cubulețe de zahăr din sufletul lor.
Aș fi fost prima care ar fi primit noua zi, înaintea lor, și uneori aș fi stat așa minute-ntregi, doar privindu-le frumusețea iubirii pe care o emană atât de natural atunci când dorm. El & ei, ei, mie. Dăruita din preajma lor. Fericita-n trei motive vii.
Poate că mi-ar fi fost milă să le trezesc iubirea în acele dimineți, dar aș fi știut, de fapt, că ceea ce trezesc e fericirea ființei. Și aș fi făcut-o, într-un târziu. I-aș fi trezit cu bucățica mea de dragoste așezată pe buze și dăruită lor pe frunte ca-ntr-o binecuvântare. Ce frumoși ar fi fost!
S-ar fi trezit, ne-am fi întâlnit din nou în promisiunea unei noi zile, și am fi început trăirea, căci Viața ar fi fost deja demult pornită. De când cu Iubirea.
I-aș fi servit la masă, în bucătărie, sufletul casei, cu un zâmbet larg, ca-n toate spoturile comerciale, fericită că am acea putere imensă și rară. De a-i strânge pe toți într-un singur loc și de a-i face mai bucuroși. Chiar și dacă ne-am fi certat. Chiar, și dacă ne-am fi certat? A, nu, n-ar fi fost decât un alt mod prin care ne-am fi iubit. Pentru că ne-ar fi păsat.
Cel mai probabil, știindu-mi iubirea în primejdiile minții, i-aș fi condus așa, dădăciți și iubiți, până la școală și până la serviciul lui. Eu. Eu să fi rămas ultima. Doar așa, știindu-mă încărcată cu grăunțele de plinătate din ei, ca o pasăre ce-și păstrează-n ea hrana într-un loc special doar pentru a o dărui mai departe, apoi.
Aș fi mers mai departe așa… Zi după zi. Ca și când aș fi făcut un sens din asta. Și poate chiar așa să fi fost. Sensul meu ar fi fost ei, nu eu, iar lucrul ăsta nu m-ar fi putut face mai rotundă de-atât în suflet.
Mama are inima mare… -ma mare… mam-are… mama are… mda, mama ar fi avut mere, fructele dulci culese din Pomul Vieții în singura zi de dezlegare din eternitatea noastră proaspătă. Și m-aș fi dezlegat unindu-mă cu legământul dragostei și responsabilității față de ei. Cum poți să fii mai liber într-un legământ decât așa?
Prin ei, iubindu-ne nodul. Acel nod care ne-a adus laolaltă așa și nu altfel.
Într-o altă viață, aș fi fost toate astea.
(fragment din seria SensibiloSofía, publicată în volumul Fosfene dintr-o altă viață, Mihai Cotea, editura Singur, Târgoviște, 2019)
Mihai Cotea. 