când m-am pierdut de mine s-aștept
nu văd niciun defect sunt prea multe
cortine
când m-am pierdut de mine privesc
este un drum firesc drumul din Tine și s-a schimbat macazul
s-a spurcat iar talazul de întrebări
Acide
Hidoase
Antropoide
cu izuri de-nțelept eu iarăși tot aștept
cu răbdarea-mi în vine cu greu mă pot abține să (nu) strig: Eeeeeeeeeee
nedrept cât am să tot aștept mai ține nu mai pot s-accept
speranțele mă dor tot așteptare vor iar
eu un ostenit mă-ntreb: de ce-
am venit în lumea lor cu dor
niciun răspuns
în zbor vreun sens sau vag precept și iarăși eu
Mihai Cotea. 