La capătul șoaptelor – recenzia Amaliei

Voi începe recenzia cu un mare „Vai, Doamne! Cum de nu l-am descoperit pe acest autor până acum??”.

#lacapatulsoaptelor este, clar, cea mai bună carte pe care am citit-o în ultimele luni. Ce înțeleg eu prin „carte bună”? O carte care schimbă ceva în tine, în felul tău de a fi și îți lărgește orizontul de perspectivă asupra vieții.

Această operă este unică de la un capăt la altul, lucru ce se observă cu ușurință încă din stilul narativ ales de autor. Nu îmi amintesc un alt roman la persoana a II-a. Sunt convinsă că există, însă mie nu mi-a căzut așa ceva pe mână până în prezent. Pot spune doar că este crunt de dificil să optezi pentru o astfel de narațiune și mi se pare incredibil modul în care Mihai Cotea a reușit să mențină aceeași calitate a scrisului de la început, până la sfârșit.

Am plâns la această carte. Transpusă în pielea personajului principal (Daniel), care alege să se supună unei operații periculoase, experimentale, a cărei adevărate provocări este perioada de recuperare. Perioadă prin care îi forțează să treacă pe apropiații lui, împrăștiindu-și chinul asemenea unui venin, cu un egoism aproape nesesizabil (pentru el).

M-am simțit vinovată, incompletă, curajoasă și neînțeleasă. Toate, în același timp. Nu vreau să dau spoilere, din acest motiv nu sunt foarte concretă în descrierea cărții. Vă pot spune că merită să o citiți, iar apoi să o recitiți. Limbajul o să pară greoi pentru unii. Nu este. Stilul de scriere al autorului e unul elegant, cursiv și experimentat. (Evident, dacă ai citit toată viața doar Sandra Brown și nu ai idee cine e Cioran, o să pară greu de consumat.)

În principiu, pentru a vă da seama dacă e pe gustul vostru, aș îndrăzni să spun că stilul literar este o împletitură bine studiată și realizată între arborescența lui Preda, ironia lui Eugen Ionescu, filosofia și estetica lui Blaga.

 

 

*** notă: Amalia e câștigătoarea concursului giveaway organizat de Litera Mică și editura Cartea Daath