INTERVIU „Booknation”

fragment, material integral AICI

Cum s-a născut cartea „Fosfene dintr-o altă viață”?

M.C. Cartea s-a născut dintr-un pariu cu mine. În urmă cu câțiva ani mă juram și mă dădeam de ceasul morții că nu voi publica poezie, că nu e zona mea, că trebuie să te naști poet pentru a fi unul, că… ei bine, nu mă consider nici acum poet, ar fi stupid să cred asta și nici n-am să bat mult moneda pe poezie, ea rămâne, în continuare, o stare de excepție în viața mea literară. Sunt unele povești care vin îmbrăcate așa, asta e tot. Și-apoi, nici nu scriu poezie de-aia dulce, de obicei scriu una care pune mai multe întrebări decât oferă răspunsuri.

Volumul „Fosfene dintr-o altă viață” repetă, oarecum, structura celei de-a doua cărți lansate de mine, „Eu și Mia”, cu eseuri și micro-proze, doar că am înlocuit eseurile cu versuri (albe și în proză, cu o structură mobilă, pot fi citite în mai multe chei) și am păstrat personajul feminin din micro-proze, doar că i-am schimbat numele și i-am dat mai mult curaj. Mia a devenit Sofía. Mia, alter-egoul meu feminin a prins bine la grupul meu de cititori și așa speram să facă și Sofía, dar fiind o carte ce conține și versuri, e mult mai puțin căutată la noi. Avem mulți scriitori de poezie și foarte puțini poeți… încă și mai puțini oameni care citesc poezie românească, din păcate. Fiindcă am primit încurajări de la persoane pe care le respect în lumea scrisului cu privire la versurile mele, am zis, „hai s-o fac, că tot ziceam la începutul lui 2019 că, pentru mine, e Anul Asumărilor”. Așa s-a născut cartea „Fosfene dintr-o altă viață”, din curaj și asumare.

E.I. Cum vezi scrisul, ca pe o pasiune sau ca pe un loc de muncă?

M.C. Mereu ca pe o pasiune, niciodată ca pe un job. Scrisul întregește și dă un țel în viața mea, cât timp e el, sunt și eu. Știu, sună patetic, dar chiar e adevărat ☺. Iau scrisul foarte în serios, iar scrisul și stresul n-ar fi niciodată prieteni în viața mea. 

E.I. În prezent lucrezi la o carte nouă?

M.C. Da, pregătesc un roman S.F. & mistery pentru la anul. Sunt în faza de editare și ultimă revizie… după 5 ani de lucru, până ce am ajuns la o formă care să mă mulțumească și pe mine și să-mi pară coerentă în bizareria ei. La celălalt antipod a fost volumul „Fosfene dintr-o altă viață”, care s-a închegat de la sine, în decurs de câteva luni.

Cât privește noul roman, pornește de la o ipoteză mult vehiculată și-n presă, dar neînfăptuită încă, din câte știu, transplantul de cap. Am încercat să duc ideea aceasta înspre zona implicațiilor psihologice și spirituale ce decurg asupra persoanei care efectuează operația în sine și de acolo… spre unele „realități holografice, paralele”. Nu pot spune mai multe. Încă nu sunt în discuții cu nicio editură, voi căuta la anul una care să-mi accepte manuscrisul. Sper să și găsesc. ☺

E.I. Cum te-ai simțit atunci când ai publicat prima carte?

M.C. Unic, doar cei care au trecut prin această experiență pot ști exact ce înseamnă asta. E o emoție care te petrece, ca un șuvoi. Mulți scriitori aseamănă lansarea unei cărți cu nașterea unui copil, și pe undeva așa și e, simți cum povestea aia care era în tine, te locuia, acum există și se pot bucura și alții de ea. Un copil e o bucurie, nu? Sau așa ar trebui să fie…

E.I. Care este motivația ta atunci când scrii?

M.C. Să descarc din mine toată viața poveștii care se croșetează în mintea mea încontinuu și se împletește cu propria-mi viață, apoi s-o împărtășesc și altora. Așa cum facem cu un prieten, „știi ce mi s-a întâmplat? Ia uite…” și începi să-i spui povestea, doar că în scris nu sunt doar unul, sunt împărțit în bucățele cu mai multe personaje din poveste. Practic, spun mai multe povești unor prieteni, așa îmi place să-i văd pe cititori. Sunt mai generos și cred că prin scris generozitatea îmi iese cel mai bine. De asemenea, profit de expunerea pe care ți-o oferă publicarea unei cărți, atât cât e ea, pentru a introduce și un mesaj puternic în care cred, fără iluzia că voi schimba lumea cu cartea mea, ci că voi ajunge acolo unde e nevoie.