Ozana, viața-i un covrig (prima parte)

O găsesc pe Ozana în același loc unde o lăsasem iarna trecută. Se holbează, locuită de admirație, la tangoul sălbatic al frunzelor de toamna trecută. Spectacolul brutal o fascinează peste măsură, frunzele, resturile de pământ și praf încep o mică tornadă sub ochii ei, lovindu-se una de cealaltă, împreunându-se, pentru ca apoi să se despartă. Rotocoale, rotocoale, apoi din nou se răsfiră și iar se rotesc. Poate că asta o fascinează, în definitiv. Nimeni nu i-a vorbit vreodată, nici n-a auzit-o vorbind, ea comunică doar prin ochii ei de-un albastru limpede ca apa mării din pozele reclamelor agențiilor de turism unde, uneori, mă trezesc oprit a uimire. Admir și eu ce pot. Eu, ochii, ea, tango-ul, ei, marea, noi, abandonarea.
Ozana are marea în ochi, la fel ca-n melodia aia veche de la Taxi. „Ozana, ai închis marea în ochi, ai închis marea în ochi”, mă trezesc îngânând în cap, amestecând tot haloimăsul din jur cu câteva amintiri din perioada melodiei. Din altă tinerețe, a șanselor.
În dansul lor frenetic, frunzele sfârșesc despărțite de picioarele groase și roșii ale Ozanei. De picioarele rănite și trudite ale Ozanei. Moneda ei de schimb cu această conjunctură a vieții, pe care o îmbrățișase imediat după Revoluție. Ea n-a învins la Revoluție.
Picioarele alea suferinde nu pot lăsa pe nimeni indiferent. Până și frunzele ținură un moment de reculegere la vederea lor, înainte ca prima pală de vânt să le ducă spre alte „ringuri de dans”. Ce știau ele dacă nu dansul?
Ozana, ești ca o frunză…
frunza
sursa: Giphy
– Ia uite, dom’le! Mai trăiește Ozana! aud la câțiva pași de scuarul unde m-am oprit să înfulec un covrig cu sare.
– N-aș fi crezut că va trece și de iarna asta, continuă tânăra de lângă doamna care vorbise înainte. Acum, cu primăvara asta nebună, cred că e și ea e dezorientată, nu?
– Ea e mereu dezorientată, mamă. Nu știi că nu e în stare să lege două cuvinte? Doar „Ozana” în sus și „Ozana” în jos, de unde crezi că i se trage numele? râde batjocoritor doamna mai în etate, apoi, la scurt timp, tânăra-i fiică îi urmează exemplul.
Ozana e privită. Cele de două femei s-au oprit în stația de autobuz, la câțiva metri de mine și față în față cu Ozana, care se rezemă acum a siestă de pervazul ferestrei băncii, locșorul ei de primăvară-vară.
– Ce ironie, Ozana la bancă, o aud din nou pe bătrâna maică și de îndată mă încercă o grimasă acră. Dădusem peste un strat gros de sare al covrigului meu fifty-fifty. Tocmai ea care n-are o lețcaie-n în buzunar, continuă femeia.
– Ce s-o fi gândit? continuă tânăra maică, a cărei sarcină i-o observ în același timp în care ea-mi ochește hulpav covrigul. Îl îndes în gură pe tot, de ciudă. Păi, ce-o fi crezând ea, continuă fata, privindu-și mama, că acolo oamenii s-or închina ei când ies din bancă, că o vor ajuta așa, pac-pac, ca la aparat?
– Care aparat? dădu din cap bătrâna, nedumerită.
– Ăla cu banii, no! Banco-aparatu’… ptu, că nu-mi ieșea, bancomatu’, dracu să-l ieie cu numele lui, că la toți proștii le dă bani, numa’ noi umblăm cu rata.
Ozana mai avea nevoie de o șansă, totuși e primăvară…
– Și ce legătură are biata femeie cu aparatu’ proștilor? merge mai departe bătrâna maică.
– Da’ nu vezi unde-și poartă zilele, măi nene?
Din întrebare în întrebare, îmi întorc privirea spre Ozana. „Ozana mai avea nevoie de o șansă”, îmi repet în gând scrutându-i fizicul robust, reîntâlnindu-i apele limpezi și albăstrui ale ochilor unde mă scald ori de câte ori mă privește și-mi zâmbește. Doar mie-mi zâmbește, nu știu de ce. Așa ca acum, când mă zărește, apoi, cum îi e obiceiul, își trece o mână prin părul cârlionțat, ca și când ar adăuga „Ei, acum ce să mai zic? Ne-am văzut”, și-și odihnește privirea-n oricare alt loc, numai în direcția mea nu. De data asta, se caută în sacul ăla al ei, gri murdar, cu dungile tricolorului, scoate un colac și mușcă din el surâzând nostalgic, de parcă ar pune un gând bun, undeva acolo în adâncimile ei, pentru răposatul a cărui pomană îi va alina foamea azi.
Aproape nu există un locuitor al orașului nostru dormitor care să n-o cunoască. Nu se plimbă ea prea mult, dar locurile în care se învârte sînt aglomerate intens, de parcă ar vrea să se piardă-n mulțime. Să facă și ea parte din lume.  În special iarna când, în piață, printre oameni, e nițel mai cald decât pe „băncuța nepriviților”, unde-și face culcuș atunci când o găsește neocupată de alții ca ea. La vederea lor, ai zice că temperatura din jur mai scade cu câteva grade. De ce o bancă, Ozana? Care e ideea din jurul opririlor la bănci și băncuțe?
– Eu nu înțeleg, mamă, reia dialogul tânăra maică. De ce nu merge femeia asta undeva să ceară ajutor? Chiar așa nebună e? Ea nu-și dă seama când îi este frig? Chiar așa să fii? Tu ai văzut ce tumefiate îi erau picioarele astă iarnă?
– Cum erau? îngână senioara.
– Umflate, dragă! Roșii și umflate.
– Păi, cum să-și dea seama, măi mămicule, dacă tu cu gurița ta ai zis că e dezorientată? Eu nu înțeleg altceva, ăștia ce-au făcut toată viața lor?
– Au avut o viață normală, intervin în discuție apropiindu-mă de ele, încă mestecând ultimul dumicat din covrig.
Ozana, viața-i un covrig, doar moartea e un colac.
giphy
sursa: Giphy
Cele două mă privesc luându-mi măsurile mai ceva ca un croitor versat, ochiometric. Fără teamă, sfredelindu-mă cu cu jindul curiozității. Pentru un moment, am impresia că le-am inoculat sentimentul cunoașterii, dar nu. Noi nu.
Ca un făcut, noua maică își scoate din poșetă un pachet mototolit cu pastile Orbit. Aruncă una în gură de parcă i-ar fi leac de salvare. Are ceva spasmodic în gestul ei, o smucire ca un tic.
– Ce viață normală, domle? Ce viață normală? îmi aruncă maica jubilată făcând doi pași spre mine. Aruncă întrebările ca pe obuze. „Luptă sau fugi”.
– Da, exact așa, încuviințez eu.
– Un drac! Cum așa? Păi dacă asta a avut o viață normală, a noastră cum e? continuă ea. Aia mică rumegă privindu-mă circumspect. Parcă și-a tras nițel căciula mai pe ochi, râul e aproape și din partea aceea vânturile nu pot veni decât reci.
– O altfel de normalitate, zic mai departe. Așteptați doiul?
– Doiul, șaptezeci și doiul, nu mai contează, aruncă bătrâna cu iritare-n glas și-n gesturile capului. Ăștia n-au lucrat de n-au locuință? Cum e? Pe vremea lu’ Ceaușescu tot amărâtu’ avea locuință, mamă!
Brusc, madama se simte datoare să mă adopte, măcar din vorbe. Alt tic, de data asta de limbaj.
Arunc o privire spre tabelul cu plecările și sosirile autobuselor și, în trecere, o scrutez și pe tânăra maică. Pufnește când ajung în dreptul ei și se trage spre mă-sa spunându-i ceva la ureche. În urma ei, aerul prinde o aromă de mentă.
– Așa o fi, dar atunci de ce e pe stradă? îmi continui șirul întrebărilor, întors spre ele.
– De puturoasă! tună bătrâna. Cum a venit „demahoția”, cum toată lumea e cu fundu-n sus. Nu mai știu de ei, îs pierduți în spațiu, încearcă o lămurire țipând până spre octave ultimul cuvânt. Vezi? No, îi bine amu’? conchide ea.
– Of, cum zici tu, mamă… o aud și pe jună, făcându-și curaj.
Între timp, prezența unui autobus în stație ne întrerupe dialogul, dar numai pentru scurt timp. Nu-l dorim niciunul dintre noi.
Ceea ce femeile nu știau e că Ozana fusese o femeie dintr-o familie de vază, dar circumstanțele o aduseseră pe străzi. Acum nu mai avea casă, dar își făcuse o locuință din oraș. De asta puteai să-ți dai seama din siguranța cu care găsea orice cotlon ascuns de pe cine știe ce străzi lăturalnice, ori vreo ghenă bine pitită, un adăpost la îndemână… Cine să-i ia toate lucrurile astea? N-aveau cum. Șansa ei era acel tot însușit. Neșansa ei fusese comunismul. Călău, un securist. Circumstanțe, nenumăratele percheziții. Îndârjirea.
SFÂRȘITUL PRIMEI PĂRȚI
ULTIMA PARTE VA FI POSTATĂ SÂMBĂTA VIITOARE, PE DATA DE 14 DECEMBRIE

2 gânduri despre „Ozana, viața-i un covrig (prima parte)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s