Un poem de acum doi ani care a scăpat de la publicare în Fosfene, n-am idee de ce, dar de blog nu mai scapă. 🙂 Sper să vă placă!
în sufletul meu
se stinge
lumina-n bar
sunt ultimul client
din mine
nu mai plec
după cutremure mereu se-așteaptă
să crească florile
duhul ne pâlpâie-n frigare
(detectorul prostului din mine)
culeg dinți din batistă
ca pe scame
halena convinge urechile să tacă
am spus prea multe deja
în gură-mi îndes petalele tale
am răsărit pe cer
îmbrățișați
foto: welcometotwinpeaks.com
Mihai Cotea. 
Poate ca are rostul lui, poemul acesta, in viitorul volum de versuri! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hehe, mulțumesc mult, Daniela! 😉 Da, dacă va mai fi un viitor volum de versuri, am să-l includ. Nu-l mai ratez. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană