Poemul ăsta vechi (din 2014) a arătat cândva așa (versiunea aceasta diferă ca structură de cea din volumul Fosfene dintr-o altă viață) și regăsindu-l, m-a făcut tare fericit. A fost primul meu poem tradus. Încântat până peste poate. Cumva, e ca atunci când te uiți la o poză cu copilul tău când era mic și frumos îmbrăcat, de fotografie, și trăiești emoția aia. Din nou 🙂 Cam așa e și la noi, cei ce scriem.
Mulțumesc mult, Ilona-Ibolya André! Nagyon köszönöm!
Mihai Cotea. 