Epopeea micului Kin (III)

tot pentru că azi…

2.

din sunet de mare și miros de sare,

din freamăt de nisip (ronțăit printre dinți câte-un pic)

așa se făcu și apăru

„cel ce n-are loc în zare,

cel ce nu are stăpîn”

omul trist cu chip de mare

dintr-o prea-nefericită scăpare

celor ce l-au zămislit, un spin,

micul Kin cu iz de amin.

Valuri l-au iubit în legănare,

albatrosul îl zări de cum luă cale

(și, se știe, albatrosul nu uită, el știe);

cum, necum,dintr-o alegere (după primul găinaț de pescăruș din restul zilelor, cât un botez de-al viselor),

cel mic optă pentru ceva de scris

și luă în mână un pix – lumea din jur aplaudă frenetic, vă jur; copilu-și alesese cel mai dulce surghiun, „așa vă trebe ăstora ce n-aveț’ stăpân”;

și chiar de alesese penița-i, el toată viața (lungă cât o copilărie goală la pungă) se jucă cu hârtia.

Să-nceapă melodia:

De n-ar fi fost, de nu vă spun

cum micul Kin s-a pus pe drum

și-așa își luă o zi în cap –

e prima, câteva ce mai încap…

Să se fi dus, cel interpus,

între un creion și o foaie-n plus,

căci, zice-se, dar nimeni n-o știe

blestemul îi făcu o călătorie,

una de dus, multe de-ntors,

de travestit și de-nflorit,

un trai-parcurs

de vise smuls.

Ca un impuls (bun doar de mulsss).

 

Pinterest