Epopeea micului Kin (I)

Epopeea cea scurtă, a nimicului (mărturisitură)

Nu stiu nimic,

nu aud nimic,

lumea tace despre el, dar și el tace lumii;

Altceva decât ce-mi spun, nu știu,

urlă câinii acru-n cimitir și e târziu,

și-ar mai fi ceva de apus-

un dus

fără de-ntors, și-n plus nimic mai mult de atât de spus.

Hai să cântăm nimicul, zicea, atunci când mai vorbea

e dus…

știe tot satul, și-au dispus

să facă o coadă lungă până la casa lui Isus,

și să tăcem cu toții ca dracii-n biserici

cum tac ei, cu scâncete, tocind dintr-un prunc deja căzut;

<La piovra è molto gentile>

cu o ansă te ține, cu un braț te conține

și stăăă așa tot rânjind la tine, copile,

<la piovra è molto gentile>

cu restul de brațe s-a mutat departe, eu asta auziși scriind într-o carte;

la Stockolm, or mai sus, pe strada Sindromului

unde și-a urcat dracu’ pisica-n vârful pomului;

Ei, să-l mai văd eu coborând de acolo, așa

se spun multe de când el tăcea –

„și-atunci, domnule, mâța ce vină avea?”

– Era!;

Și ar mai fi de spus încă un drum

tot despre cel fără de el…

Pe ultimul drum l-am zărit într-o zi,

le dădea meditații de mimă unor copii:

„Trăiesc pe bază de alcool și cafea”, îmi spusese,

eu mă tot holbam: <ce urât aresese! >,

și dintr-una-n-tralta dispăruse:

no vive nadie más aquí, en mí

și iar povestea suie-n cui, acolo unde vară nu-i,

departe-n nord, la Stockholmul lui, că altul ca el nu-i, și se auzeau din ființa-i,

ecouri prinseseră umbră-n locul unde ședea-

casa mov, din catifea, pe umăr pătată cu-n strop de cafea;

Ha, ha, și-ncălecai pe-o șa și nu spusei nici pâs cuiva

(Era vecin cu Stendhal, cafeaua o servea la Central, pe-o măsuță pe care scrijelită stătea: „aici Pessoa într-o altă viață ședea”)

(E geniul și condiția

Mai mult de-atât, nu-i în stare Tranziția)

Să stai în cap cu alte Mii și să-ți pută a filosofii…

E trist, cam trist e cercul lui: așa tot umblând hai-hui

Cine să-l țină? Nici ai lui!

În nota de subsol din cui (știți voi, mai sus) văzui,

spuneau că nici ai lui nu-l vedeau, dar el era

(ca mâța aia din pom, dracu’ s-o ia!) ascuns pe după dușumea,

acolo parcă-mi mirosea

a el, și nimic mai mult de spus,

o fi fost dator cu-n nume de pus.

Oedip e rege-n calea lui, v-o spun în numele tatălui.

Și îl iubea! Ca pe un rege, amanta.

În altă zi-și făcuse biografia, până noaptea;

Jucase-n zeci de filme și seriale, sadea

actor se voia,

în mintea sa,

e plin de lume zi de zi, și-avea copii:

B.N.S.M, îi chema,

și tot de-atâtea ori venea

iarna-n ținutul câmpului  din mintea băiatului.

Și N al lui se tot juca

făcea pe D adesea, zicea c-așai durerea (cu burtă).

[Avem un corespondent aproape fidel în „dor” la portughezi, care semnifică, ce altceva decât durere?]

Mi-e dor, mi-e dor, eu sou dor

de frații mei din Apolodor,

cânta fata cu chitara ultima-i serenadă la descensor,

ăla cu care cobori acolo unde alții mor:

„La Labradooor!”

– Alguém lembre-se da minha cor?

Și aș mai zice rime-n -or, dar astăzi mor;

No more, no more

He lives on his own shore.

Mai mult, nici n-ai putea să scoți

din tipul ăsta, gaj la to(n)ți.

Se termină benzina poveștii sale mici de muscă

la gură, spuma încet mi se cam uscă,

i-un cap de linie-n gara asta,

venir-ar Themis să-și puncteze casta,

căci noi plecat-am goi în 2 (chielea goală bago-n oală).

poate va urma…

Pinterest (consumați cu încredere)