Epopeea cea scurtă, a nimicului (mărturisitură)
Nu stiu nimic,
nu aud nimic,
lumea tace despre el, dar și el tace lumii;
Altceva decât ce-mi spun, nu știu,
urlă câinii acru-n cimitir și e târziu,
și-ar mai fi ceva de apus-
un dus
fără de-ntors, și-n plus nimic mai mult de atât de spus.
Hai să cântăm nimicul, zicea, atunci când mai vorbea
e dus…
știe tot satul, și-au dispus
să facă o coadă lungă până la casa lui Isus,
și să tăcem cu toții ca dracii-n biserici
cum tac ei, cu scâncete, tocind dintr-un prunc deja căzut;
<La piovra è molto gentile>
cu o ansă te ține, cu un braț te conține
și stăăă așa tot rânjind la tine, copile,
<la piovra è molto gentile>
cu restul de brațe s-a mutat departe, eu asta auziși scriind într-o carte;
la Stockolm, or mai sus, pe strada Sindromului
unde și-a urcat dracu’ pisica-n vârful pomului;
Ei, să-l mai văd eu coborând de acolo, așa
se spun multe de când el tăcea –
„și-atunci, domnule, mâța ce vină avea?”
– Era!;
Și ar mai fi de spus încă un drum
tot despre cel fără de el…
Pe ultimul drum l-am zărit într-o zi,
le dădea meditații de mimă unor copii:
„Trăiesc pe bază de alcool și cafea”, îmi spusese,
eu mă tot holbam: <ce urât aresese! >,
și dintr-una-n-tralta dispăruse:
no vive nadie más aquí, en mí
și iar povestea suie-n cui, acolo unde vară nu-i,
departe-n nord, la Stockholmul lui, că altul ca el nu-i, și se auzeau din ființa-i,
ecouri prinseseră umbră-n locul unde ședea-
casa mov, din catifea, pe umăr pătată cu-n strop de cafea;
Ha, ha, și-ncălecai pe-o șa și nu spusei nici pâs cuiva
(Era vecin cu Stendhal, cafeaua o servea la Central, pe-o măsuță pe care scrijelită stătea: „aici Pessoa într-o altă viață ședea”)
(E geniul și condiția
Mai mult de-atât, nu-i în stare Tranziția)
Să stai în cap cu alte Mii și să-ți pută a filosofii…
E trist, cam trist e cercul lui: așa tot umblând hai-hui
Cine să-l țină? Nici ai lui!
În nota de subsol din cui (știți voi, mai sus) văzui,
spuneau că nici ai lui nu-l vedeau, dar el era
(ca mâța aia din pom, dracu’ s-o ia!) ascuns pe după dușumea,
acolo parcă-mi mirosea
a el, și nimic mai mult de spus,
o fi fost dator cu-n nume de pus.
Oedip e rege-n calea lui, v-o spun în numele tatălui.
Și îl iubea! Ca pe un rege, amanta.
În altă zi-și făcuse biografia, până noaptea;
Jucase-n zeci de filme și seriale, sadea
actor se voia,
în mintea sa,
e plin de lume zi de zi, și-avea copii:
B.N.S.M, îi chema,
și tot de-atâtea ori venea
iarna-n ținutul câmpului din mintea băiatului.
Și N al lui se tot juca
făcea pe D adesea, zicea c-așai durerea (cu burtă).
[Avem un corespondent aproape fidel în „dor” la portughezi, care semnifică, ce altceva decât durere?]
Mi-e dor, mi-e dor, eu sou dor
de frații mei din Apolodor,
cânta fata cu chitara ultima-i serenadă la descensor,
ăla cu care cobori acolo unde alții mor:
„La Labradooor!”
– Alguém lembre-se da minha cor?
Și aș mai zice rime-n -or, dar astăzi mor;
No more, no more
He lives on his own shore.
Mai mult, nici n-ai putea să scoți
din tipul ăsta, gaj la to(n)ți.
Se termină benzina poveștii sale mici de muscă
la gură, spuma încet mi se cam uscă,
i-un cap de linie-n gara asta,
venir-ar Themis să-și puncteze casta,
căci noi plecat-am goi în 2 (chielea goală bago-n oală).
poate va urma…
Pinterest (consumați cu încredere)
Frumos! Mi-a plăcut construcția. Suna melodios
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Vero! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A republicat asta pe Colțul Cultural.
ApreciazăApreciază
Foarte fain! N-ar fi rău să ne bucuri cu o continuare. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos! Va mai fi 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană