Cine e ca Dumnezeu?

Ultimele zile de octombrie fuseseră neașteptat de calde, dar  căldura îi făcea bine lui Mihai. Îl liniștea. Până și psihologii erau de acord că o minte agitată sau „preocupată”, cum o definiseră ei pe cea a lui Mihai, se relaxa pe vreme bună.

Cel mai probabil, Mihai era încă un meteosensibil și atât. Cine să-l înțeleagă?

Avea un defect de vorbire prin care parcă șuiera vorbele atunci când le scotea afară, iar ochii îi erau „certați”, alcătuind o fizionomie la care cu greu te puteai opri pentru mai mult de o secundă, dar cine trecea peste acele „defecte”(denumirea generică a minților odihnite), îi mai dădea o șansă, chiar dacă era țigan și unele minți nu prea iertau aceste „întâmplări”.  La o adică, el nici nu le sărea-n ochi cu asta, adică nu e ca și cum s-ar fi văzut de la o poștă sau ar fi contat, dar mai erau unii care se împiedicau de el chiar și-așa.

Nu și paracliserul Clement. El îl acceptase pe Mihai din prima zi în care alesese să-i fie protector. O fac dintr-o chemare de peste tot și de nicăieri, îi zicea mereu.

Și totuși, Mihai era un fericit. Chiar acolo, în fața pubelelor de gunoi ce începeau să se încingă-n bătaia soarelui și să scoată un miros fetid, el era împlinit. Se ascundea mereu ceva interesant  acolo pentru copil. Nu de mâncare. Nu mai făcea asta. Avea cine să-l protejeze și nu voia să-l supere pe „nenea”. Îi plăcea, în schimb, să caute și să refolosească fel de fel de obiecte găsite, pe care le reinventa, zicea el. Și îi ieșea. Cea mai mare mândrie a sa era un mic bust feminin de statuetă, fără cap, probabil un obiect de decor al cuiva, pe care-l ridicase la rang de „îngeriță”. În ziua-n care-l găsise se bucurase așa cum doar un copil știa să se bucure, pentru că de mult era în căutarea unui înger, iar acel bust vopsit în negru era numai bun pentru ultima idee ce-l ajuta să se trezească încă o zi în același peisaj.

Mihai reconstruia îngeri din tot felul de bucăți găsite-n gunoaie. Doamne, ce frumos i se părea acel bust! O „îngeriță” nu avusese încă, dar acum voia să o păstreze alături de el pentru totdeauna. Ca pe o mamă. Și așa și făcu. Luase bustul negru, îi găsise niște aripi provizorii din cartonul unui ambalaj de pastă de dinți, „ușițele” alea două prin care iese tubul cu pastă de dinți din cutie și le lipise pe spatele bustului cu un lipici găsit mai demult în zona pubelelor, pe care-l păstra cu sfințenie și-l folosea cu cea mai mare grijă. Era minunată „îngerița”, atâta doar că n-avea cap! Lasă, rezolv eu treaba cumva, își spusese. Căutase în tot orașul un cap de păpușă micuț, apropiat de mărimea bustului, și culmea e că și găsise unul, relativ ușor. Aproape de atelierele de zonă, pe marginea căii ferate zăcea un căpșor de plastic micuț, cu ochi albaștri și păr roșu, puțin cam fistichiu, dar cum mărimea era perfectă, îl făcuse cap de îngeriță.Nu uitase ziua aia nicicând.

Azi, „îngerița” lui trona în mijlocul celorlalte figuri de îngerași refabricați de Mihai, pe podeaua cămăruței din dosul barului ăluia unde-și trăia cele mai frumoase zile ale copilăriei.

aa5d7f4ac672a83d23dde4079aef72d8

Pinterest

Totuși, ceva lipsea. Unde-i era aura? Îngerii lui nu aveau cerculețul ăla galben pe care-l tot vedea la „nenea” la servici, și pentru un moment se sperie. Dacă nu erau îngerași, de fapt? Nu, trebuie să fie! Îi fac eu îngeri!

Cu gândul acela locuindu-l și nelăsându-i moment de somn, Mihai se  apropie de una din cele trei pubele din metal ce străluceau în soarele amiezii acelei zile. Într-una din ele tot avea să găsească o aură. Măcar una. Sau bucăți din ea. În loc de asta, îl găsi din spate o mână puternică ce-l împinse direct spre una dintre pubele. Nepregătit, copilul se lovi cu fruntea de metalul negricios. Până să-și dea seama de ceva, buimac, Mihai deschise ochii în fața celuilalt. Era Cipi, iarăși. De ceva timp încoace nu-i mai dădea pace deloc și se tot lega de el. Azi ca ieri, ieri ca alaltăieri, alaltăieri ca restul ultimelor zile amare, atâta doar că acum avea și ajutoare. Din spate apărură încă doi copii cu rânjetele îndreptate spre el.

– Ce faci, cioară? Așa de foame ți-i? Papă metalul, papă, papă… ia și cu pâine, mă! îi zise Cipi, aruncându-i colț de pâine de pe jos în el. Ceilalți doi începură să râdă cu gust de batjocură.

– Ce te uiți așa la mine, tigăiță? Sau nu te uiți? continuă el, unindu-și ochii-n cap și despărțindu-i de câteva ori. Niciodată nu mă prind. Ai ochii ăia de broască proastă, unu-ntr-o parte, altu-ntr-alta, de zici că s-au pornit pe scandal. Ia, haideți mă să-i facem un bine la ăsta, și să-i îndreptăm ochii! Ce ziceți, fra’?

Prietenii lui Cipi acceptară imediat propunerea șefului, și-n secunda doi Mihai se zbătea în ghearele celor trei pui de fiară, care păreau că vor să-i scoată ochii, mai degrabă.

Întors de la cumpărături, Clement apăru la timp pentru a-i zări chinurile micuțului. Văzând despre ce e vorba, lacrimile-i șiroiră pe obraz. Îl îndrăgea prea mult ca să nu simtă. Grăbi pasul spre ei și ajuns în dreptul copiilor, nu se mai putu abține și descătușă tot ce ținea ascuns în el:

– Opriți-vă, pui de draci, Doamne iartă-mă! tună Clement, făcând semne ce semănau a închinăciuni pe undeva-n în aer. Chiar nu vedeți ce faceți?

– Ba da, se mâțâi Cipi, dar vrem să vadă și el. Îl ajutăm, domnu’!

– Nici pe voi nu vă ajutați. Taci! De ce vă luați de el? E diferit? E altfel, nu arată și nu vorbește așa cum sunteți voi obișnuiți să vedeți și să ascultați? Normal, și-apoi vă mai mirați că Dumnezeu nu vă răspunde rugilor? Cred că nici nu v-ați întrebat asta, deși îmi place să cred că vă rugați în ceasurile petrecute la biserică duminică de duminică. Acolo mi-e speranța…

– Speranța moare ultima, îngână unul din spatele lui Cipi.

Ceilalți din față făcură câțiva pași în spate, lăsându-l la vedere pe comentator. Până acolo cu camaraderia de grup. De-acum era fiecare pentru el. Se îngroșa gluma. Clement părea transfigurat. Șef cum se știa, Cipi își luă inima-n dinți și fu la un pas să-i răspundă paracliserului, dar acesta i-o luă înainte:

– Nu observați, așa-i? Mihai este ca Domnul! Nu vă așteptați să-L auziți pe Dumnezeu cu aceeași voce precum vă auziți între voi, căci El vorbește altfel. Nu vă mai așteptați să-L vedeți sub forma unui om normal, căci El nu are numai o înfățișare, ci înfățișări infinite și forme și toate-s diferite. E țigan? Asta era? Dumnezeu e toate națiile de pe pământ la un loc și chiar mai mult. Când dați în Mihai, dați în Dumnezeu, mă copii! În voi! El e aici și acolo, sus și jos, alfa și omega și câte și mai câte. El e mereu cu voi, așa să știți. Gândiți-vă la asta data viitoare. Ați auzit? Gândiți…

Copiii nu-l băgară-n seamă prea mult. Îl lăsară să termine și-apoi plecară cu coada între picioare. N-avea rost să mai rămână, predica e abia duminică, azi n-am chef, le spuse Cipi după ce le făcu semn să o ia din loc.

279002f3e2d6ef0e53a3bef01264bf2d

Pinterest

Mângâindu-l pe creștet și sărutându-l, paracliserul îl luă de mână pe Mihai și porniră să-și recupereze plasele cu mâncare, abandonate la câțiva metri de ei. Mihai dădu să-l ajute pe Clement, dar bărbatul nu-l lăsă. Îi mângâie bărbia copilului și stătură așa, privindu-se-n tăcere câteva momente. Vânătaia lui era singurul lucru care nu-i plăcea la el, în rest i se părea perfect. Clement îi spuse să-l ia de braț, el prinse bine plasele-n mâini și plecară spre blocul său. Îl va doftorici el cu alifia aia cumpărată de demult și uitată într-un sertar din dormitor.

Ajuns înăuntru, copilul privea în toate părțile. Câtă casă, își spuse-n gând.

– Nenea, da’ io nu căutam mâncare, să știți. Am de la dumneavoastră câtă-mi trebuie, io căutam o aură, îi zise băiatul, aproape rugându-l să-i facă rost de una.

Clement îl privi blând și-l mai mângâie o dată. Cu ambele mâini, ca un orb ce-ți caută trăsăturile ca să-ți compună portretul. Ca și cum l-ar fi căutat pe Dumnezeu.

– Dacă stai cuminte să te fac bine, îți dau eu o aură. Țin minte că am una pe-aici, pe undeva. Bine?

Nici că-i mai trebuia altceva micuțului. Stătu nemișcat, aproape cu răsuflarea tăiată, până ce Clement termină oblojirea. Puțin după asta, Clement îi făcu semn să-l urmeze. Paracliserul luă o plasă și o duse-n bucătărie, iar Mihai îl urmă cu cealaltă, tăcut.

– Vrei cartofi prăjiți? îl întrebă Clement.

– Da, și o aură, nenea, vă rog… zâmbi el, jenat de insistență.

– Of, copile, pufni paracliserul zâmbind. Dacă mă ajuți cu descărcatul, fac mâncarea și caut și ce-ți trebuie ție.

– E pentru „îngerița” mea, să știți, îndrăzni copilul, bălăngănind o sticlă de ulei, pe care, de cum o văzu Clement, i-o smulse repede. Mihai nu prea înțelese gestul și, pentru un moment, o umbră de tristețe ar fi voit să-i viziteze chipul.

Clement continuă cu zâmbetul său ascuns. Știa ce face. Rupse inelul care sigila sticla și i-l dădu lui Mihai, care înțelegea și mai puține.

– Na, asta ți-e aura, zise nenea. E bună? Mai trebuie lipită un pic la capete, ca să fie rotundă, dar în rest e bună. Și e galbenă, nu?

Abia acum înțelegea  totul, Mihai. Da, firește că era perfectă. O lipea el cu o broboană de lipici „din ăla bun” și era țais. Băiatul nu mai putea de fericire. Îl îmbrățișă cu toată forța și nu știu cum, dar ambii aveau lacrimi în ochi. Zâmbetele înlocuiră lacrimile rapid, căci aia era o zi de sărbătoare, nu de plâns, își transmiteau din priviri.

– Ai grijă de ea, Mihai! Următoarea aură vine abia la salariu, bine?

– Daaa, nenea. Cum nu? O țin ca pe-o comoară, îi spuse cu mult tremur în voce, și-i mulțumi neîncetat, ba chiar scăpă și un „săru’ mâna” de emoție. Nu mai știa ce să facă.

Se uitase la bucata aia de plastic minute-n șir. Aproape că uită de mâncare. O țin ca pe o comoară, își repetă, mândru. Da, o țin ca pe-o comoară, o țin… la inimioară.Așa, așa!  Sună bine nenea, nu?

Și așa făcu. Cât își termină el porția de cartofi pai, inelușul galben stătu ascuns și-n siguranță acolo, în buzunar. Cel de la piept.

 2014/  2018

264b9c5f0091e3da9bfff265d7c7b6a7

Pinterest

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s