A fost ultima zi de târg și prima din restul zilelor vieții mele de după „întâmplarea” de azi. Lansarea mea, plonjarea mea în apa mare a creatorilor de viață în file de hârtie. Creatori? Recreatori? Nu știu cum e, dar a fost de neuitat.
Am ajuns cu vreo două ore înainte de lansare, timp pe care mi l-am luat dintr-o precauție dusă la paroxism, dar așa m-am învățat de mulți ani. Am profitat pentru a vizita și alte standuri, pentru a-mi achiziționa cărți pe care mi le doream ori pe care mi le-am dorit neștiind că mi le doream deja, fapt care m-a dus la nu mai puțin de douăzeci de cărți achiziționate. Un record pentru mine. Fiecare carte mi-e dragă și pe fiecare am s-o cinstesc citind-o, așa cum sper că vor face și cei la care vor ajunge cărțile mele. Dacă ar exista un decalog ar cărților, prima poruncă ar trebui să fie: „Citiți-le! Acesta e sensul existenței lor”.
Încântarea mea (adică a în-cânta, a-ți face sufletul să cânte) a fost cu atât mai mare cu cât, la lansarea romanului meu, „Oameni și granițe”, m-am bucurat de prezența Cristinei Nemerovschi și a lui Alexandru Voicescu, soțul ei, editor și scriitor la Herg Benet, dar și de întâlnirea cu vechi cunoștințe din lumea scrisului, a poeziei, mai exact, doamna Ada Nemescu
Împreună cu Ada NEMESCU
și domnul Valentin Irimia, ambii poeți de mare sensibilitate și persoane cu un bun-simț rar întâlnit.
Cum s-ar zice, s-a unit proza și poezia la lansarea mea și a ieșit un hibrid destul de haios. În cel mai bun sens.
Prezentarea romanului meu a început imediat după dubla-lansare a cărților doamnei Virginia STANCIU-BUTESCU, „Misterele din Șcheii Brașovului” și „Nepoata vrăjitoarei”, două cărți care, conform prezentării dumneaei, par să promită o mostră de experiență scriitoricească demnă de luat în seamă pentru cei la început de drum.
doamna Virginia STANCIU-BUTESCU și domnul Valentin AJDER, editor Editura Eikon
Emoționat, ca de obicei, cu un discurs pregătit în minte de cu o zi înainte și răsmodificat de nenumărate ori, dar de care am reușit să țin seama doar parțial, m-am trezit cu un microfon în mână în fața unui grup de oameni care mă așteptau cu privirea. Poate mizasem greșit. Poate că oboseala de peste săptămână începuse să se vadă cel mai clar în ultima zi a târgului. Am simțit-o la editorul meu, domnul Valentin Ajder, un adevărat herculean al lansărilor de carte, mare bibliofil, ca majoritatea celor prezenți acolo. Poate nici publicul nu mai avea răbdare, deloc încurajat de agitația de fond și de promisiunea relaxării din zilele de duminică ale săptămânii („…Și-n a șaptea zi s-a odihnit”).
Eram în fața momentului vieții mele de autor, cel mai mare moment de până acum, pentru că tot de momente vorbim și-n cazul celebrității (sinonime cu efemerul), așa că am dat tot ce aveam mai bun în acel moment.
Țin minte că am început cu o ipoteză: mulți împărțim cele mai frumoase momente cu mamele noastre, cel puțin așa ar fi normal, dar, ei bine, Simona și Niculina, mamă și fiică, împart o crimă. Stupoare. Chiar și pentru mine. Am continuat având câteva repere din synopsis și câteva detalii din povestea romanului, care merită un roman în sine, unul în care concluzia ar fi: toți ne construim un vis, dar abia la final ne dăm seama ce vis am vrut să construim de la început. Așa și cu nuvela mea care s-a născut roman. Până să mă dezmeticesc, trecuse clipa. Totul s-a terminat în mai puțin de zece minute.
Mi-am desăvârșit trecerea la Gaudeamus cu autografe, șezând pe trepte, și câteva fotografii, apoi… „plecarea, plecarea”. Îmi onorasem momentul. O lansare discretă, așa cum mi-am dorit.
Mihai Cotea. 
E o plăcere să plonjez în textele tale… Greu de ieșit, apoi…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draga, mă încălzesc la suflet cuvintele tale 💓❤ mereu bucuros să te ştiu aproape.
ApreciazăApreciază