Etichetele voastre mă dor

Ca un copac împuns de materialul metalic ce susține anunțul ultimei dispărute. Eu. Cea care credeți că sunt. Eu, cu nume și prenume, date de alții, cu statut definit de câțiva, cu un suflet al meu, mult adâncit în mine… Cea Ce Sunt.

M-am trezit cu această imagine în minte pe când citeam despre putere. Dar, oare, ce putere avem dacă nici măcar nu avem forța să ne scoatem la suprafață? Să ne descoperim… și să stăm așa. Nuzi. Noi. Fără apelative de gen, fără zecile de diplome care încă nu s-au digerat în burta dosarului meu de absolvire a vieții, fără de nume. Fără de etichete.

Cine suntem noi, fără de etichetă?

În lumea oamenilor, un veșmânt are nevoie de minim două etichete. Una de brand și una cu instrucțiunile de spălare. Nu oi fi eu mare gospodină, dar am pretenția că știu să citesc etichetele hainelor pe care le îmbrac, deși mă dor… mai ales când îmi intră-n suflet. Când mă fac una cu ele. Când pare că nu mai știu să mă dezlipesc de instrucțiunile lor de folosire a Ființei.

Așadar, e important să știm cine suntem și cum trebuie să ne spălăm veșmântul. Trupul e și el un veșmânt, nu? Mă rog, nu contează el așa tare. Pe mine mult mai tare mă interesează cum se spală spiritul. El trebuie curățat? De ce? De etichete? Ah, nu. Am înțeles greșit. El nu le poartă. Ele cad de pe el, pentru că El e Unul. Noi, cei denumiți, le purtăm. Încă din naștere. Ca pe niște zorzoane care alcătuiesc, la un moment dat, un mozaic al naibii de haios.

Mă amuz când mă uit în oglindă.

Râd atunci când nu mai știu cum să plâng pentru a mă curăța temeinic.

Și marca aia? Ce-i cu ea? Cică brandul vinde. Aha… mda, și de cutărică se zice că „păi, ăla/aia are un nume, bre, nu se amestecă cu restul”… care rest? Toată lumea e la fel, plină de abțibilduri până-n bot, că nici nu mai pot vorbi de ele, mai bine scriu.

Nu mai vreau. Deja totul începe să semene cu ritualurile alea de flagelare, doar că în loc să ne biciuim, noi ne lipim nume. Hai, spune-mi Sofía. Dă tot ce ai. Să te văd! Fă-mă una cu numele. Spune-mi că sunt sensibilă, naivă, călătoare, întrebătoare, absolventă, insolventă, dependentă, pisăloagă, o mârțoagă, aia, de-aia… de-aia nu ne vedem când trecem unii pe lângă alții pe drum, dragilor. Pentru că stăm ascunși după judecăți ieftine și iluzorii care împart minciuna încă de la formare. E haios, da. Râd din nou. Nu vedeți? Împart minciuna încă de la formare… așa ca noi.

Ei, hai, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Mai bine am bea un pahar mare cu apă și ne-am limpezi apele tulburi în care ne-am scăldat. Oceanul de aparențe. Să vină Garda de Sine! Ajutor!

(seria SensibiloSofía, volumul Fosfene dintr-o altă viațăMihai Cotea, editura Singur, 2019)

b95b3f9acf431f56747fe3d25d7c4582

Pinterest

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s