Butaforicele suflete din tot

Mereu m-am simțit atașată de obiectele care mă înconjoară, pe care le păstrez la un centimetru distanță de inimă și care mă definesc. Confesându-mă, susțin că aceste lucruri m-au completat adeseori, cu ele mi-am împărțit bucuriile și doar ele, uneori, îmi aduceau înapoi ceea ce nimeni n-a putut să facă vreodată: timpurile frumoase ale timpului trecut.

Păpușa din colțul camerei care m-a însoțit mereu, pe drumul meu drept sau accidentat, care a fost acolo, lângă mine, când doar în singurătate mai puteam spera, ea mă știe de când am făcut ochi și până astăzi. Ea știe să stea dreaptă indiferent de situație, a mea poate. De ce-mi spuneți că n-are valoare? Că nu are suflul acela care vă locuiește pe voi degeaba adeseori? Ea nu trebuie să-mi vorbească sau să miște ca să-și dovedească existența, căci potența verbului a fi definită de sufletul meu în relație cu ea, îmi aparține. Acel mănunchi de plastice frumos colorate îmi alină acel interior cu care unii se mândresc și prin care ființele vii își statutează explicația vieții lor. Sufletul!

Cum se face că ocolesc cuvântul cu pricina? Pentru că prea mulți dintre voi l-ați murdărit! Toate obiectele mele dragi care mă locuiesc în sinele meu au suflete curate. Nici eu nu mă pot lăuda cu așa ceva. Râdeți… Ele nu știu să facă rău pentru că nu pot să facă asta. Aaa, păi dacă de la instituția puterii ne-a fost dat să ne greșim unul altuia, atunci luați modelul lor și fiți frumusețe imortalizată, bucuria celorlalți. E cu putință, nu-s vorbe goale…goale ca interiorul obiectelor. Și dacă au, de fapt, în ele, suflete de butaforie? Nu sunt și ele considerate drept imitații?

Kitsch, spui? Kitsch-ul și butaforia și-au dat mâinile în forma unui semn de „egal”? Greșit! Eu cunosc imitații mai reușite ca originalul. Asta le pune mai prejos de model? De ce? Pe principiul cronologiei sau al degradării intrinseci? O butaforie nu e și un compromis, valorile ne aparțin fiecăruia, dragii mei.

Dar vederile și fotografiile din albumele noastre? Nu puteți susține că ele n-au grai. Vocea anumitor ipostaze n-ar putea fi ignorată decât de sufletele insensibile. Ce paradox! Suflet insensibil… păi, dacă nu simți, se zice pe la pământeni, nu ești viu, nu exiști. Voi, cu suflete insensibile, existați? Nu vă e de trebuință un suflet de butaforie? Așa, de ochii lumii… ca vorbele voastre.

Tot ce înseamnă lucru și de care sunt legată contribuie la conglomeratul de elemente care mă alcătuiesc. Sunt vie, nu? Poate așa-s și ele, pe principiul unei logici simple, cea a funcționării agregatelor. Aceasta e o opinie, nu și un punct de vedere. Evit punctele de vedere, ele indică o viziune mult ciuntată din ansamblul ei. Părere, mie-mi seamănă cu verbul „a părea”, iar aici încape multe laxitate. PĂREÁ, par; vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de… Căci, totul e doar umbră și vis…

Mai am și alte obiecte la care țin, dar poate vorbesc la suflete cusute. Când am creat spirite așa-ziselor formelor fără fond, mi-am pus la încercare ipostaza creatorului. Eu le aud, le simt afecțiunea, loialitatea. Eu le-am demonstrat deja existența.

Ce mai vrei să-ți demonstrezi, Mia? Nimic. Q.E.D pentru azi. Părerea mea…

(Eu și Miaeditura Singur, 2017, ediția a doua)

39742722_450493638796198_7518990660020469760_n

(c) MiCo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s