Anii experimentali

(Discursul naivului la tinerețe)

Încă din copilărie am privit spre perioada de timp ce urma să vină ca spre o promisiune. Nu era vorba de oricare ani ce aveau să se petreacă, ci despre lumea de după anul 2000. Căzusem, fără să-mi dau seama, în aceeași capcană a spaimelor milenare în care omenirea se află preț de milenii. Până și un cutremur devastator se prefigura pentru anul 2000. Auzisem zvonul cu un an în urmă, de la o vecină care a venit, într-o zi, să ne „alerteze”.

Timpul a trecut, 2000 a fost un an aproape banal și tot ce-a rămas a fost promisiunea de fond. Cu trecerea anilor, îmi imaginam că aveau să se întâmple lucruri extraordinare în viitorul care-mi creștea alături. Antidoturi la boli grave și netratabile încă, un avânt al civilizației și tehnologiei, o lume mai pretențioasă.  Și astea au trecut și, la final, a rămas zațul. Nu se înghesuie mulți la cercetare pentru leacuri fabuloase (acolo unde se poate face cercetare), civilizația pare mai mult în regres o dată cu toate atentatele din ultimii ani și cu aceleași nemulțumiri, mituri și stereotipii pe care lumea le-nvârte ca într-o mașină de spălat, iar noi, toți cei de la mijloc, nu suntem mai curați în urma marii centrifugări a năzuințelor. Tehnologia e singura care s-a ținut de promisiune și se îmbunătățește (discutabil) pe zi ce trece, iar lumea, grație tehnologiei, a devenit mai pretențioasă, într-adevăr. Marele miez rămâne același. Schimbarea e la nivelul detaliilor momentan. Vorba vine, „detaliile fac diferența”. Așadar, rămâne un licăr de speranță că, la bătrânețe, voi asista la cele mai bune vânturi pe care le-a trăit mama Gaia. Zâmbesc.

Că tot veni vorba de senectute, sunt tare curios cum vor îmbătrâni tinerii din generația mea și cei mai mici. Asistăm la o rocadă, e cert. Copiii zilelor noastre, într-un timp destul de scurt, își schimbă indicii valorilor încă de timpuriu. Eu fac parte, mai mult, din generația anilor ‘90, în anii 2000 trăindu-mi, deja, adolescența. Pe-atunci, încă nu intraseră atât de convins internetul și bobocii tehnologiei în viața românilor, iar traiul de zi cu zi se păstra la un nivel ușor arhaic. Evident, generalizările sunt sterile și aici. Posibil ca mulți alții să fi perceput altfel perioada cu pricina. Cu toții putem fi de acord că astăzi, copilul e mult mai familiarizat cu jocurile electronice și site-urile de socializare (pe care eu le-am descoperit la liceu doar, dacă-și mai aduce aminte cineva de Hi5, predecesorul Facebook-ului) , ba chiar am văzut cazuri în care se refuză o carte de desenat sau de povești din lipsă de interes sau pentru că nu are farmec, ori e prea statică. Deci pruncul de azi e un prunc al acțiunii. Salvarea să vină din tehnologie? Salvarea de la ce?

Tinerii de azi vor forma un cheag interesant și pluricromatic în anii „cei de apoi”, la apus. Luăm , ca ilustrație, capetele de situație-scenariu: va fi o masă de persoane asemănătoare destul de mult cu părinții și bunicii noștri, dar va mai fi una de bătrânei mai excentrici, fistichii, tatuați, cu tot felul de tablete și gadget-uri ce vor (mai ) apărea până atunci, cu piercing-uri și tot felul de cuvinte împrumutate din alte limbi. După cum am spus, am luat în considerare doar extremele.

 De fapt nu știm nimic încă și la ce ne-ar ajuta? Vorbim de mijlocul și sfârșitul secolului XXI, o perioadă, deja, fabuloasă numai prin denumire.

Vom fi mai sănătoși, mai atenți cu ceilalți, mai experimentați sau mai frivoli? Anii aceștia poartă aparența schimbării, dar istoria ne contrazice la fiecare pas. Un sâmbure de speranță rămâne, iar a visa e, încă, gratis. De fapt, nu contează prea tare cum vor arăta generațiile de la finele secolului, atâta timp cât vom ști să rămânem oameni. Umanitatea e cheia de boltă care ar trebui să dezlege acest mister.