Așa a fost la prima mea lansare… în urmă cu 3 ani.
„Vremea tornadei”. 🙂
Într-o zi de vineri, 20 martie, mi-am împărtășit un vis, am eliberat un porumbel mesager care să ducă invitația mea la reflecție tuturor oamenilor buni pe care i-a întâlnit și care îi vor apărea în drum, pe viitor. Fundalul pe care s-a desfășurat acest eveniment a stat sub semnul prieteniei, contextul ales purtând semnătura fericirii, deoarece ieri a fost ziua în care, oficial, ne-am dat voie să fim fericiți. Ziua Mondială a Fericirii. Tot ieri, am trecut și un prag simbolic, echinocțiul de primăvară. Unde mai pui că s-a nimerit și cu eclipsa parțială de soare? Alegerea datei lansării, cu toate semnificațiile ei, s-a făcut la nivel înalt, sau a fost predestinată. Pentru mine, ziua aleasă, a avut rolul de a mă dezvălui în fața tuturor celor prezenți, de a mă descărca, de a da jos din mine pe cel ce sunt cu adevărat.
Vezi articolul original 1.585 de cuvinte mai mult
Titlul a fost foarte inspirat…, într-adevăr! 🙂 Felicitări!! Mă bucur pentru tine, dar și pentru noi, că ne ești..!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc din inimă, Cri! S-au potrivit, ele, mai multe astre pe atunci, până și-n fraza titlului 🙂 Așa e când e frumos
ApreciazăApreciat de 1 persoană