INTERVIU „Ex libris meis” (prima parte)

apărut în nr.7/septembrie 2016

NIMIUM NE CREDE COLORI

„Să nu te încrezi prea mult în culoarea lucrurilor”

(VERGILIU, Bucolica, II, 17; cu alte cuvinte, „Aparenţele înşeală”)

Interviu cu scriitorul Mihai COTEA

 

 Demersul meu iscoditor pleacă de la convingerea că timpul dumneavoastră este ocupat cu numeroase îndeletniciri, de aceea aş vrea să vă mulţumesc pentru că aveţi amabilitatea să ne răspundeţi câtorva întrebări! Unele dintre ele, le-am mai pus şi altor personalităţi ale culturii noastre. Sunt convinsă că pe cititorii revistei „EX LIBRIS MEIS” (elevii şi profesorii şcolilor noastre, părinţii, membrii comunităţii locale, internauţii) îi vor aştepta momente culturale deosebite!

CENTRUL DE DOCUMENTARE ŞI INFORMARE – CDI este un proiect bilateral român-francez care se derulează începând cu primii ani ai deceniului trecut, un parteneriat desfăşurat de Ministerul Educaţiei Naţionale în colaborare cu Serviciul de Cooperare şi Acţiune Culturală din cadrul AMBASADEI FRANŢEI. Centru de resurse pluridisciplinare, CDI-ul a inclus şi, apoi, a transformat biblioteca şcolară într-un „centru de resurse educaţionale şi pedagogice”. E adevărat, însă, că de ceva timp fondul de carte nouă s-a mărit cu foarte puţine volume de bibliotecă şi, pe bună dreptate, sunt abonaţi ai bibliotecii nemulţumiţi de acest lucru. Fiind vorba de resurse financiare, atât conducerea şcolii, cât şi administraţia locală par neputincioase în această privinţă. Sponsorii sunt foarte puţin interesaţi de acest fenomen! Donaţiile profesorilor, elevilor, părinţilor, membrilor comunităţii locale nu rezolvă decât în mică măsură nevoile mereu crescânde şi diversificate ale abonaţilor. A RĂMAS DOAR INTERNETUL!? În legătură cu aceste precizări, este demn de atenţie să aflăm răspunsuri ale domnului Mihai COTEA la câteva întrebări.

 

Redactor-şef, prof. Cătălina Jianu (C.J.): În disertaţia prilejuită de primirea titlului de Doctor HONORIS CAUSA al Universităţii din Torino („COMUNICARE ŞI CULTURĂ ÎN MASS-MEDIA”; vara anului 2015, cu vreo câteva luni înainte de moartea sa), Umberto ECO declară într-un mod fără echivoc: „Există o reîntoarcere la tipăritură […] Cu atât mai mult în era internetului, acolo unde se dezlănţuie sindromul complotului şi proliferează scornelile.”

Care sunt credinţele, opiniile dumneavoastră privind viitorul cărţii editate pe suport clasic?

Autorul Mihai COTEA (M.C.): Cu privire la opinia exprimată de regretatul Umberto Eco privind întoarcerea la tipăritură, nu pot fi decât de acord, de altfel acest fapt este evident și ușor observabil cu ochiul liber. Avem librării puține, dar ticsite. Apariția de carte nouă este în ascensiune, târgurile de carte abundă, însă vânzarea de carte… aici e altă poveste. Oamenii ar citi mai mult, dar preferă/ sunt nevoiți să dea bani pe obiecte considerate de strictă necesitate, în detrimentul cărților. Pe hrană, îndeosebi. Sigur că și hrana oferită de cărți este deosebit de importantă, cred cu tărie în ea, sunt dependent de ea, chiar. Nu știu alții cum sunt, dar eu, când am bani, prefer să cumpăr (după vitala hrană), cărți sau să plătesc o călătorie. Problema e că celor mai mulți dintre noi nu le mai rămân resurse pentru aceste două alegeri de care vă vorbesc. Eu sunt doar un norocos, nu un om bogat. Sărăcia și cultura nu fac casă bună, după cum se vede, însă mereu există idei bune în acest sens, ori pot exista. Îmi amintesc de o vizită la Oradea, de curând, în care am avut plăcerea să văd că în unele parcuri de acolo există locuri special amenajate în care se pot lăsa cărți de citit străinilor. Pur și simplu. Iei o carte, o citești și, frumos ar fi s-o returnezi pentru ca și alții să se bucure de ea. Demersul e bun, dar n-am prea găsit acolo decât cărți religioase, acolo unde erau. N-ar fi nicio problemă cu ele, dar ceva-mi zice că orădenii nu s-au prea înghesuit la donat cărți, ori nu le plac cărțile religioase. 🙂 În sfârșit, totul e să vrei, și orice situație se poate schimba favorabil.  

„Pick a book” (Oradea)

C.J.: …dar al celei electronice?

 

M.C.: Cu siguranță și cartea electronică are avantajele sale. Dacă mă întrebați, eu o prefer pe cea clasică. Îmi place contactul cu ea, mirosul de proaspăt sau vechi tipărit, foșnetul foilor. E vorba de crearea unei relații mai intime și mai profunde cu o carte, decât cu un aparat. În viața de zi cu zi lucrez ca arhivist, iar în această meserie trebuie să iubești documentul scris pentru a-l proteja cât mai eficient pe viitor. Revenind la întrebarea dvs., aș dori să aduc în discuție eficiența cărților electronice din anumite puncte de vedere. De exemplu, cărțile audio de tip Daisy pentru cititorii nevăzători.În acest caz, există un player cu ajutorul căruia se poate parcurge lectura unei cărți create în acest sistem, se poate reveni la un capitol, se creează o independență frumoasă pentru aceste persoane. Dacă unii dintre cititori vor considera aceasta o excepție de la regulă, mă întorc la subiectul cărților electronice clasice și răspund direct întrebării puse de dvs., fără alte excepții. Ce au în plus aceste cărți? Poate faptul că generează o atracție în plus tinerilor amatori de gadgeturi sau poate ideea de a avea la dispoziție zeci, sute de cărți cu tine, fără a ocupa decât spațiul uneia singure. Atracție și eficiență, iar. Adaptabilitate. Dezavantajul ar fi instabilitatea sistemelor electronice, care, mânuite greșit, sau neglijate, nu oferă o soluție în plus rezultatului final, dimpotrivă, poate genera o nemulțumire accentuată. Ideea de a pierde o sută de cărți dintr-o dată, printr-un singur crush, e deprimantă pentru mine. Ar fi șanse mai mici să-ți ia foc biblioteca personală, în schimb.   

C.J.: Cartea editată pe suport clasic înseamnă şi cele 5 cărţi publicate în mai puţin de 2 ani (unele cu un tiraj de peste 9000 de exemplare!) de un scriitor izbucnit din negura penitenciarelor, căruia ghilda comesenilor săi îi va murmura cu înverşunare monumentala sintagmă „Băi, hahaleră care eşti!”.

Pentru un foarte tânăr scriitor, fenomenul acesta poate constitui un handicap cultural? 

 

M.C.: Nu poate fi vorba de un handicap cultural aici, din punctul meu de vedere, pentru că ar însemna să aliniem pseudo-cărțile scoase de aceste persoaje, într-un timp record, cu ceea ce publică un autor în adevăratul sens al cuvântului. E foarte neplăcut ce se întâmplă, dar să nu uităm că în domeniul scrisului ceea ce contează mai mult, sau așa ar fi normal din punctul meu de vedere, e calitatea, nu cantitatea. În acest sens, ideea celor 9000 de exemplare nu mă sperie defel. Multe se pot face cu bani în ziua de azi. Până aici, nimic nou. Banii conferă o certă independență și o plăcere vremelnică. Atât. Așa a fost și-n trecut și așa va fi și-n viitor, atâta timp cât va exista acest reper, banul, la care ne vom raporta cu toții. Eu scriu pentru că-mi face plăcere, nu doar pentru a publica. Aș fi ipocrit să afirm că nu mă încântă ideea publicării, dar ea nu e neapărat un țel pentru mine. Nu unul primordial. Autocunoașterea și catharsisul cântăresc mult mai mult. Pentru ele sunt dependent de scris.   

continuarea, sâmbăta viitoare

revista Ex libris meis, nr.7 (septembrie 2016) poate fi consultată on-line AICI