EU ȘI MIA – recenzie Ștefan Doru Dăncuș

Nu pot să nu încep aceste rânduri decât cu această spunere aproape poetică:  „se cere acel clinchet firesc al sufletului și înlocuirea lui cu o talangă.”

Puţin mai încolo, referindu-se la ce ducem cu noi după ce murim, Mihai Cotea  spune: “Eu aș zice că ceea ce duci cu tine e o experiență.” –  şi zic şi eu ca el, acesta fiind rezultatul a ceea ce am acumulat până în prezent.

Ca şi cum ar fi avut acces la Evanghelia Eseniană (sau poate-a avut!), citim mai departe: “Dar copacii? Lor le mulțumesc pentru că mi-au răspuns de fiecare dată îmbrățișărilor. Când iei în brațe un copac și te gâdilă la inimă, să știi că el te-a îmbrățișat la rândul său! Noi câtor persoane le provocăm gâdilături la inimă prin vorbele sau faptele noastre?”

Am făcut referire la Evanghelia Eseniană pentru că am mai dat peste un pasaj asemănător: “Să observ măreția copacului și să-l respect! El nu și-o etalează cu fală, iar când am nevoie de o îmbrățișare va fi mereu acolo.”

O altă privire în necunoscutul de după moarte şi în scurtul timp al vieţii este condensată în cuvinte astfel: “Suntem eternii copii ai vieții. Plecăm de aici abia cu numele învățat. Restul? Restul e infinitul.”

A doua parte a cărţii, AlchiMia, pare scrisă de cineva ce poartă numele Mia. Dar ne dăm seama imediat că e vorba de acelaşi autor, datorită stilului folosit, cu care ne-am obişnuit citind precedenta parte.

Pe parcurs întâlnim mize lirice diverse. Dar se remarcă texte precum “Soi rău” – unde se destructurează şabloane cu care suntem obişnuiţi, gen: “a te învăţa minte” sau în “Pucioasă sufletească” (unde se operează pe “vinul vechi” şi “găina bătrână”).

În câteva texte revine obsedant ideea de orfelinat. Doar ideea, căci nu se insistă prea mult asupra acestuia. “Eu şi Mia” este o proză scurtă scrisă sub forma unei scrisori a Miei către un probabil iubit, însă e pregnantă şi aici dedublarea: “La ce mai am eu nevoie de tine? Am! Nevoia ne definește pe toți. E un catalizator. După iluzia călătoriei terestre spre alte planuri superioare, vom fi tot aici. Te iubesc! Eu și Mia.” – acest “Eu şi Mia” transportându-ne, de fapt, într-o unicitate. Dedublare sau unicitate? O dilemă numai bună pentru critica literară.

O căutare a originalităţii cu orice preţ ar putea fi introducerea a trei explicaţii ale cuvintelor din DEX:

UMILÍNȚĂ, umilințe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ Slugărnicie. 2. Situație umilitoare impusă cuiva; ofensă adusă cuiva

UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții;

 “PĂREÁ, par; vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de… Căci totul e doar umbră și vis…”, dacă nu ar fi completată cu intervenţia autorului, asemănătoare spuselor lui Mircea Eliade: “Aşa începe totul, ca într-un vis…”

“Există unele prezențe care te blochează ca Eu, nerămânându-ți altă alternativă decât să te eliberezi pe Tine, cel ce este. Cel de după mască.” – spune autorul prin vocea Miei. Îţi trebuie curaj pentru a spune lumii aşa ceva, pentru a o îndemna să facă aşa ceva.

Mihai Cotea şi-a numit textele proze scurte. Eu le-aş denumi şi mini-eseuri, într-un perfect liber schimb cu Universul.

Ştefan Doru Dăncuş

 

coperta EU SI MIA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s